text Poezii crestine

De atâtea ori

de Ica Dragoi
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ica Dragoi
De atâtea ori sunt slab, neputincios,
Descurajat și fără de putere,
Dar vin la crucea Ta, Isus Cristos,
Tu mă primești, și îmi dai mângâiere.

De atâtea ori sunt singur, părăsit,
Dar am Cuvântul Tău ce mă mângâie,
În rugăciune vin la Tin`smerit,
Putere-mi dăruiești, ești Apa vie.

Cu sete vin, setos sunt după Tine,
Izvorul vieții ești Isus Cristos,
Ești mâna tare care mă susține,
Ție doresc să-Ţi rămân credincios.

Cu Tine am atâta siguranță,
O, Doamne, cât ești Tu de minunat,
Mi-ai pus în suflet Doamne o speranță,
În veci de veci, fii binecuvântat.

De câte ori Te chem ești lângă mine,
Și ajutor îmi dai, o, Domnul meu,
Îmi spui cu drag: 'Fii tare, sunt cu tine,
Te-ncrede-n Mine, Eu sunt Dumnezeu.'

Privesc la Tine Doamne, prin credință,
Și văd cât ești de mare și de sfânt,
Îmi dai putere Doamne, biruință,
Avânt să-naintez spre cer cântând.
Amin

Ica Drăgoi
12.07.2017

Cele mai recente resurse creștine scrise

Mărturia Salvării Mele - mărturie creștină Marturii crestine
Marturia Salvarii Mele Ma numesc Corina Paun, m-am nascut in anul 1963,locuiesc in USA impreuna cu familia mea. De mic copil m-am considerat supusa si timida. Primii ani ai fragedei copilarii mi-...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum m-am întors la Dumnezeu - mărturie creștină Marturii crestine
Cum m-am intors la DumnezeuDe Dumitru Cornilescutraducatorul bibliei in limba Romana Spre traducerea Bibliei  Eram la seminar şi învăţam pentru a deveni preot. Nu ştiam ce înseamnă să a...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Mărturie personală - mărturie creștină Marturii crestine
Mărturie Personală Mă numesc Ioanăș Simion, sunt născut în 1968, sunt căsătorit, am doi copii, locuiesc în Portland, Oregon, U.S.A. din anul 1998. Sunt născut în Arad și am locuit pana în 1998, î...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
"CREDINȚA ȘI MANIFESTĂRILE EI-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseTextul Biblic la slujba din această zi este din II Impărați cap 5 ;14.(S-a pogorât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; şi carnea...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Clipe ,ceasuri,zile ani-predica scrisa" Predici crestine
 Categorie: predici scriseEste de fapt ,viata noastra,viata care D-zeu o da fiecaruia din noi,viata care de la nastere se scurge prin ,clipe,ceasuri,zile ,ani.Viata este un dar de la Dzeu,ani sun...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"La marea Tiberiadei-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseO mare parte din activitatea Mesianică , Domnul Isus a petrecut-o în zona mării Tiberiadei s-au Lacul Tiberiada, Yam Kinneret în ebraică .-aici Domnul Isus a prezentat multe d...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Sarbătoare creștina-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiți frați și surori:Luna decembrie a fiecărui an este luna cea mai agitată,aproape pe întreg mapamondul,motivul agitației ar spune mulți ,sărbătorile de iarnă ,dar nu sărbă...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Umplerea cu Duhul Sfint,puterea vegheri-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseSuntem îndemnați de cuvîntul Scripturii să ne rugăm neîncetat comf cu 1 Tes 5;17  Rugaţi-vă neîncetat. De cele mai multe ori ceea ce ar trebuii să fie un atu al creștinul...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"BISERICA CINZECIMII-BISERICA LUI ISUS-predici scrise" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiți frați și surori:Este un timp favorabil adîncirii privirii ,și minții noastre mai adînc în cuvîntul scripturii,există multe lucruri comune confesiunilor religiei creștin...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Dragostea este ca o primavară!-predica scrisa" Predici crestine
Categoria: predici scriseLa sfirșitul lunii februarie în curtea casei mele au aparut primii ghiocei, după iarna scurtă și geroasă ,iarna care aduce întotdeauna aîtea probleme ,cînd ți se pare ca viața...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise