Curcubeul izbăvirii

Durerea are dinţi, da, are dinţi
Cu muşcătură crudă, otrăvită,
Şi gheare are, gheare lungi, fierbinţi
Şi-o respiraţie de foc, cumplită.

O simt intens cum sfâşie din trup
Şi sufletul mi-l zdrenţuieşte-n gheare,
Când stăvilarul de răbdare-l rup
Puhoaiele cumplite de-ncercare.

Se-nchide orizontul cenuşiu
Până îi simt strânsoarea grea pe tâmple
Şi, de speranţă părăsit, pustiu,
Amarul lumii-ntregi prin pori mă umple.

Tristeţe, apăsare, zvârcoliri,
Dureri atroce îmboldind cu spasme
Se strâng într-un buchet de otrăviri,
Mănunchi sinistru exalând miasme.

Cum am ajuns aici? Ce s-a-ntâmplat?
De ce mi-e deznădejdea pat şi pernă?
O, Doamne!- doar o clipă am uitat
Că izbăvirea mea este eternă,

Dar vin acum cu-al rugăciunii jar,
Căci îndurările-Ţi sunt fără număr,
Ca, reprimit în Sfântul Sanctuar,
Să Te ating cu lacrima pe umăr,

Să-ncep cu ochii umezi a vedea
Cum se topeşte negura şi greul,
Şi-n lacrima primind Lumina Ta
Cum înfloreşte iarăşi curcubeul.

Vulcan, 26 iunie 2013