text Poezii crestine

Credință în suferință

de Muntean Daniela
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Muntean Daniela
De unde oare atâta tărie
De a trece peste orice greutate?
De a avea acea credință vie
Că Dumnezeu este cu noi în toate?

Ce putere interioară?
Ce forță ne motivează?
Să vedem viața mai ușoară
Și că Dumnezeu veghează?

Mulți oameni ne cred ciudați,
Sau sectanți încuiați la minte
Ei nu știu că de cer suntem legați
Și că prin Dumnezeu mergem-nainte.

Când viața pare un coșmar
Și clipele sunt tot mai grele
Ne amintim de al Său har
Care ne alină în durere.

Am fost prin El răscumpărati,
Deși n-am meritat măreața-I milă
Hristos a murit pentru al nost păcat
Ca sa fim scăpați de orice vină.

Nu merităm nimic din Mâna Sa,
Dar totuși El ne cercetează
La ajutorul Său putem noi alerga
Fiind conștienți că peste toate El veghează.

Cum am putea tăcea si să nu-L lăudăm?
Când Îi simțim prezența la orice pas
Noi în toate vrem să Îl glorificăm
În orice zi și-n orice ceas.

Oh, Doamne noi Îți mulțumim
Că ne dai Sfântă mângâiere
Ajuta-ne smeriți să Te slujim
Și să depindem de a Ta putere.

Să-Ți fim martori vii în jurul nost
Să vadă cei din jur ca Ești cu noi
Știind că toate lucrurile au un rost
Ajuta-ne să-nvingem vânt și ploi.

Prin Tine suntem ceea ce suntem
Și tot prin Tine noi putea-vom birui
Așteptăm cu nerăbdare clipa
Cand pe Tine Te vom reîntâlni.

Dar pana atunci, în Tine încredem
Caci Tu Ești vrednic să fii înălțat
Și chiar dacă acum nu Te vedem
Știm că exiști și că Ești minunat!

Trăim cu-acea nădejde vie în inimi
Că într-o zi vom fi cu Tine sus,
Dar până atunci știm că ne sprijini
Să-Ți fim plăcuți în toate, drag Isus.

Tu Ești Olarul, noi suntem doar lut
Prin cuptor noi suntem modelați
Chiar dacă suferim, Tu ne ești scut
Și ne ajuți să devenim aur curat.

Doamne, Ești totul pentru noi
Toată viața vrem a Te urma
Ajută-ne să nu dăm înapoi,
Ci să trăim spre slava Ta!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Umplerea cu Duhul Sfint,puterea vegheri-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseSuntem îndemnați de cuvîntul Scripturii să ne rugăm neîncetat comf cu 1 Tes 5;17  Rugaţi-vă neîncetat. De cele mai multe ori ceea ce ar trebuii să fie un atu al creștinul...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"BISERICA CINZECIMII-BISERICA LUI ISUS-predici scrise" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiți frați și surori:Este un timp favorabil adîncirii privirii ,și minții noastre mai adînc în cuvîntul scripturii,există multe lucruri comune confesiunilor religiei creștin...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Dragostea este ca o primavară!-predica scrisa" Predici crestine
Categoria: predici scriseLa sfirșitul lunii februarie în curtea casei mele au aparut primii ghiocei, după iarna scurtă și geroasă ,iarna care aduce întotdeauna aîtea probleme ,cînd ți se pare ca viața...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"REVENIREA DOMNULUI ISUS-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseRevenirea Domnului Isus ,este un domeniu escatologic care nu poate avea la bază decît Cuvîntul Scripturii,îmbinat fiind cu observația ,caracterizată prin cunoasterea timpului...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"VEDENIILE DAU INCREDERE IN DUMNEZEU-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubitii fratii si surori: În cartea lui Isaia în cap 6, pasajul Biblic de la 1;8 Dumnezeu se prezintă prorocului printr-o vedenie, aratată cu  un scop anume.  &...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Pildele Domnului Isus-pildele lui Isus" Pildelele lui Isus
Categorie: pildele lui IsusDESPRE PILDECel mai mare Învatator al tuturor timpurilor Domnul Isus Cristos a ales ca în unele ocazi,si cu anumite scopuri ,fie ca vorbea publicului,s-au in cercul restrins...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
Nasterea Domnului Isus-eseuri crestine" Eseuri crestine
Categorie: eseuri crestineNoaptea neuitată a nașterii Mîntuitorului în Betleemul din Iudeia cu peste două mii de ani în urmă ,aduce de fiecare dată cu sine înălțătoare bucurii,trăiri sufletești de mar...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"VIAŢA FRUMOASĂ A LUI ISUS CU PRIVIRE LA RUGĂCIUNE – Luca 22:39-46-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseScopul vieţii noastre creştine este de a-L imita pe Isus şi de a călca pe urmele Lui. Eşti de acord? Amin. Aleluia! Acum câteva săptămâni, noi am învăţat viaţa frumoasă a lui...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"TINTA VIETII CRESTINE – 1 Corinteni 10:31-33-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseSlava Domnului! Dumnezeul, Tatal Domnului nostru Isus Hristos a binecuvantat tabara noastra si ne-a ajutat sa avem o dorinta de crestere spiriruala. De asemenea, ne-a dat cuva...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"VIAŢA FRUMOASĂ A LUI ISUS CU PRIVIRE LA ASCULTARE – Evrei 5:7-10-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseAcum câteva săptămâni, noi am învăţat viaţa frumoasă a lui Isus cu privire la predicare şi rugăciune. Predicarea şi rugăciunea este obiceiul Lui sfânt. Dacă observăm viaţa pub...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise