text Poezii crestine

Cât timp suntem în lume

de George Cornici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
CÂT TIMP SUNTEM ÎN LUME...

Cât timp suntem în lumea de trudă şi durere
Nu vrem să ne desprindem de sfântul ideal
Stăm alipiţi de-Acela ce a trimis putere
Să depăşim necazul creat de orice val.

Cât timp vedem frum’seţea întinderii senine
Nu suprimăm dorinţa spre veşnicul Canaan
Nu ne conturbă ţepii văzuţi în mărăcine,
Ci ne-ndreptăm privirea spre al dragostei Ocean.

De s-ar dubla oştirea venită să doboare
Speranţe ce se-ndreaptă spre glorii ce nu pier
Tot Codul Sfânt produce dorita-ncredinţare
Că-nvingem şi dogoarea şi frigul crunt din ger.

Din nou vor fi trimise săgeţile-arzătoare
Să facă mari ravagii, să lase fumul gros
Dar ne bazăm, total, pe un principiu care
Ne-alimentează bine cu raze din Hristos.

Neputincioasă-i ura ce vine cu furie
Cât timp stăm ancorați în El, care-a-nviat
Chiar de-am avea puțin, pe masă,-n farfurie
N-abandonăm un scop de Cer apreciat.

Cât timp gustăm Cuvântul trimis să ne ghideze
Prin labirintul vieţii atât de complicat
Nu ne-ataşăm de-aceia ce-ar vrea să ne distreze
Şi nici de vreo himeră din mediul degradat...

Ci-n pribegia scurtă prin lumea cu păcate
Stăm, hotărâţi, pe Stâncă; e locul potrivit
Căci nu dorim să pierdem nimic din demnitate
Ci doar să dobândim un premiu mult râvnit.

George Cornici/25 Februarie, 2013




Cele mai recente resurse creștine scrise

Mărturisire - mărturie creștină Marturii crestine
Mărturisire Mă numesc Pîrva Simion și sunt din comuna Balșa, județul Hunedoara, m-am născut în anul 1928. Am slujit în Biserică ca pastor, unde m-am pocăit, o mare parte din viața mea. Sper ca ac...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Mărturia Salvării Mele - mărturie creștină Marturii crestine
Marturia Salvarii Mele Ma numesc Corina Paun, m-am nascut in anul 1963,locuiesc in USA impreuna cu familia mea. De mic copil m-am considerat supusa si timida. Primii ani ai fragedei copilarii mi-...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum m-am întors la Dumnezeu - mărturie creștină Marturii crestine
Cum m-am intors la DumnezeuDe Dumitru Cornilescutraducatorul bibliei in limba Romana Spre traducerea Bibliei  Eram la seminar şi învăţam pentru a deveni preot. Nu ştiam ce înseamnă să a...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Mărturie personală - mărturie creștină Marturii crestine
Mărturie Personală Mă numesc Ioanăș Simion, sunt născut în 1968, sunt căsătorit, am doi copii, locuiesc în Portland, Oregon, U.S.A. din anul 1998. Sunt născut în Arad și am locuit pana în 1998, î...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
"CREDINȚA ȘI MANIFESTĂRILE EI-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseTextul Biblic la slujba din această zi este din II Impărați cap 5 ;14.(S-a pogorât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; şi carnea...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Clipe ,ceasuri,zile ani-predica scrisa" Predici crestine
 Categorie: predici scriseEste de fapt ,viata noastra,viata care D-zeu o da fiecaruia din noi,viata care de la nastere se scurge prin ,clipe,ceasuri,zile ,ani.Viata este un dar de la Dzeu,ani sun...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"La marea Tiberiadei-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseO mare parte din activitatea Mesianică , Domnul Isus a petrecut-o în zona mării Tiberiadei s-au Lacul Tiberiada, Yam Kinneret în ebraică .-aici Domnul Isus a prezentat multe d...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Sarbătoare creștina-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiți frați și surori:Luna decembrie a fiecărui an este luna cea mai agitată,aproape pe întreg mapamondul,motivul agitației ar spune mulți ,sărbătorile de iarnă ,dar nu sărbă...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Umplerea cu Duhul Sfint,puterea vegheri-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseSuntem îndemnați de cuvîntul Scripturii să ne rugăm neîncetat comf cu 1 Tes 5;17  Rugaţi-vă neîncetat. De cele mai multe ori ceea ce ar trebuii să fie un atu al creștinul...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"BISERICA CINZECIMII-BISERICA LUI ISUS-predici scrise" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiți frați și surori:Este un timp favorabil adîncirii privirii ,și minții noastre mai adînc în cuvîntul scripturii,există multe lucruri comune confesiunilor religiei creștin...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise