text Poezii crestine

Cât mă voi mai topi de dor?

de Puiu Chibici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Puiu Chibici
Cât mă voi mai topi de dor
Și cât voi mai privi în zare?
Mă simt neputincios, nu pot să zbor
Și țara unde stai, tot mai departe-mi pare.

Cât voi mai alerga la munți
Și ziduri în van scrijelite?
Cât să mai fac imaginare punți
Și să mai ud petalele ofilite?

Mă las purtat de-a ochilor visare
Privind la cerul cel senin,
Și mă trezesc parcă plutind spre soare
Spre țara tronului divin.

E un dor ce nu se poate stinge
Și-o năzuință arzătoare,
Un crez c-odată voi ajunge
În țara dincolo de zare.

Ne vom vedea Isus cândva
În alte lumi, sigur, mai bune
Și acolo veșnic voi avea
Un răsărit cu soare ce n-apune.

Acolo-n slăvi de nepătruns
Decât pe-aripi de Duh și har
Unde `Mpărat ești, Tu, Isus
În fericire fără de hotar.

Credința-I ceea ce îmi ține
În suflet flacăra aprinsă
Că în curând voi fi la Tine
În patria de mult promisă.

Nimic n-ar mai putea vreodată
Să-mi stingă dragostea ce-Ți port,
Nici dorul de-ntâlnirea minunată
În cer, în a-ntâlnirii cort.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Sarbătoare creștina-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiți frați și surori:Luna decembrie a fiecărui an este luna cea mai agitată,aproape pe întreg mapamondul,motivul agitației ar spune mulți ,sărbătorile de iarnă ,dar nu sărbă...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Umplerea cu Duhul Sfint,puterea vegheri-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseSuntem îndemnați de cuvîntul Scripturii să ne rugăm neîncetat comf cu 1 Tes 5;17  Rugaţi-vă neîncetat. De cele mai multe ori ceea ce ar trebuii să fie un atu al creștinul...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"BISERICA CINZECIMII-BISERICA LUI ISUS-predici scrise" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiți frați și surori:Este un timp favorabil adîncirii privirii ,și minții noastre mai adînc în cuvîntul scripturii,există multe lucruri comune confesiunilor religiei creștin...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Dragostea este ca o primavară!-predica scrisa" Predici crestine
Categoria: predici scriseLa sfirșitul lunii februarie în curtea casei mele au aparut primii ghiocei, după iarna scurtă și geroasă ,iarna care aduce întotdeauna aîtea probleme ,cînd ți se pare ca viața...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"REVENIREA DOMNULUI ISUS-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseRevenirea Domnului Isus ,este un domeniu escatologic care nu poate avea la bază decît Cuvîntul Scripturii,îmbinat fiind cu observația ,caracterizată prin cunoasterea timpului...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"VEDENIILE DAU INCREDERE IN DUMNEZEU-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubitii fratii si surori: În cartea lui Isaia în cap 6, pasajul Biblic de la 1;8 Dumnezeu se prezintă prorocului printr-o vedenie, aratată cu  un scop anume.  &...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Pildele Domnului Isus-pildele lui Isus" Pildelele lui Isus
Categorie: pildele lui IsusDESPRE PILDECel mai mare Învatator al tuturor timpurilor Domnul Isus Cristos a ales ca în unele ocazi,si cu anumite scopuri ,fie ca vorbea publicului,s-au in cercul restrins...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
Nasterea Domnului Isus-eseuri crestine" Eseuri crestine
Categorie: eseuri crestineNoaptea neuitată a nașterii Mîntuitorului în Betleemul din Iudeia cu peste două mii de ani în urmă ,aduce de fiecare dată cu sine înălțătoare bucurii,trăiri sufletești de mar...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"VIAŢA FRUMOASĂ A LUI ISUS CU PRIVIRE LA RUGĂCIUNE – Luca 22:39-46-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseScopul vieţii noastre creştine este de a-L imita pe Isus şi de a călca pe urmele Lui. Eşti de acord? Amin. Aleluia! Acum câteva săptămâni, noi am învăţat viaţa frumoasă a lui...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"TINTA VIETII CRESTINE – 1 Corinteni 10:31-33-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseSlava Domnului! Dumnezeul, Tatal Domnului nostru Isus Hristos a binecuvantat tabara noastra si ne-a ajutat sa avem o dorinta de crestere spiriruala. De asemenea, ne-a dat cuva...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise