Cât mă voi mai topi de dor?

Cât mă voi mai topi de dor
Și cât voi mai privi în zare?
Mă simt neputincios, nu pot să zbor
Și țara unde stai, tot mai departe-mi pare.

Cât voi mai alerga la munți
Și ziduri în van scrijelite?
Cât să mai fac imaginare punți
Și să mai ud petalele ofilite?

Mă las purtat de-a ochilor visare
Privind la cerul cel senin,
Și mă trezesc parcă plutind spre soare
Spre țara tronului divin.

E un dor ce nu se poate stinge
Și-o năzuință arzătoare,
Un crez c-odată voi ajunge
În țara dincolo de zare.

Ne vom vedea Isus cândva
În alte lumi, sigur, mai bune
Și acolo veșnic voi avea
Un răsărit cu soare ce n-apune.

Acolo-n slăvi de nepătruns
Decât pe-aripi de Duh și har
Unde `Mpărat ești, Tu, Isus
În fericire fără de hotar.

Credința-I ceea ce îmi ține
În suflet flacăra aprinsă
Că în curând voi fi la Tine
În patria de mult promisă.

Nimic n-ar mai putea vreodată
Să-mi stingă dragostea ce-Ți port,
Nici dorul de-ntâlnirea minunată
În cer, în a-ntâlnirii cort.