Cale inundată-n Lună

Ondulându-se pe praguri
Argintate și în spume
Luna-adună în șiraguri
Depărtările de lume.

În aromele de cimbru
Înțesute cu pelinul
Mugetul greoi de zimbru
Săvârșeșete genuinul.

Pe sub ramuri în arcade
Ies din căile sihastre
Cerbi de platină-n cascade
Să le-ncerce-n lingeri aspre.

Dintr-o tainiță de noapte
Țipă păsări tresărite
Speriind umbre de șoapte
Ce se târâie sleite.

Sună sus, în deal de gârlă,
Lângă marginea pădurii,
Glas înăbușit de târlă
În miroznele presurii.

Drumurile mă înșală
Că în aur sunt pavate,
Iar eu haină monahală
Să îmi port în libertate.

Ci pășesc săpând cu urme
Extrafinul colb din cale
Scăpând rimele nocturne
Ce se duc pe râu în vale.

Ud de stele mi-i obrazul
Ca un gând pocit de predici
Și mă doare cum nechează
Armăsarii prinși în piedici.

Sar prin salbele Selenei
Gonit de-nșirări pe ață
Mai îndepărtat de scene,
Mai apropiat de Viață.

Depărtarea e străină,
Dar mă-ndeamnă-n duh și fire
O Speranță în Lumină,
O Credință în Iubire.