Călăreții nopții

Pe-alături călăreţii nopţii
Îşi bat cărările târzii
Cătând deschiderile porţii
Spre zorii proaspeţi, azurii.

Dar nu spre dânşii s-o deschidă
S-o treacă-aprinşi şi însetaţi
Ci-n lamentabila partidă
Să o acopere de alţi.

Pe cercul ce-l rostise focul
Din rugul meu în noapte-aprins
Ei caută întruna locul
Din care m-aş lăsa eu prins.

Se-nvârt ca lupii cu fereală
Adulmecând cu ochii lor
Pe frica mea din bănuială,
Pe visele-mi de viitor.

Din beznă hohotesc sălbatic,
Dar şi pe-atât neputincios
Căci văzul roşu de jăratic
Fuge de-aprindere fricos.

Demult pierdură puls de oameni
Şi numai umbre au rămas
Şi cu privirile din coame
Tot cercetează-al meu popas.

Ce-ar fi de focul mi s-ar stinge
Uşor poţi aţi închipui
M-or doborî rece-n înfrângeri
Să nu mă mai ating de zi.

Şi iar arunc un trunchi în pară
De pârâie spre cer scântei
Şi iar mă rog, a câta oară,
Pentru ferirea de la ei.