text Poezii crestine

Aștept iertarea Ta

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Aștept iertarea Ta


Iară-mă Tată Ceresc
De mine ai îndurare
Eu sunt om și mai greșesc
Dar, aștept a Ta iertare

Fața Ta am supărat
Chiar de mii și mii de ori
De Tine, n-am ascultat
Și am greșit, adeseori

Cugetul meu mă-ndemna
Duhul Sfânt să Îl urmez
Trupul de carne spunea
Că sunt om, să nu visez

Căci nu voi putea nicicând
Ca să fiu perfect ca Tine
Sunt un, sunt din pământ
Care fac și rău și bine

Să nu cred că sunt ca Tine
Căci nu Te pot egala,
N-o să ai milă de mine
Și de slăbiciunea mea

Ochii văd, inima cere
Un alt duh parcă-mi șoptea
Că eu n-o să am putere
Să fiu așa, cum ai vrea

Erau duhuri mincinoase
Ce voiau să mă abată
Spre porniri alunecoase
Ca să nu văd calea dreapta

Știam Doamne ce mi-ai spus
Că eu pot să fiu ca Tine
Să ajung la Ceruri, sus
Căci Tu ai milă de mine

Ținta mea doar Tu să fii
Și putere Îmi vei da
Nimeni nu m-a amăgii
Căci, eu cred în jertfa Ta

Să mă lupt cât pot de bine
Tu, vei face a Ta lucrare
Să fac ce ține de mine
Căci ești plin de îndurare!

Amin

Câmpia Turzii, 5 septembrie 2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

Necredinciosul și Adevărul Studiu biblic
 Necredinciosul și Adevărul  1. Este lipsit de adevar 1TIM 6:3-5 Daca invata cineva pe oameni invatatura deosebita, si nu se tine de cuvintele sanatoase ale Domnului nostru Isus Hr...
de Adina Copos 21 martie 2025 Citeste mai mult >>
Numele Domnului Isus Studiu biblic
 Numele Domnului Isus  1. O mireasma varsata CINTAREA 1:3 mirodeniile tale au un miros placut. Numele tau este ca o mireasma varsata. De aceea te iubesc pe tine fetele!  ...
de Adina Copos 21 martie 2025 Citeste mai mult >>
Omul Nou Studiu biblic
 Omul Nou 2COR 5:17 Caci, daca este cineva in Hristos, este o faptura (Sau: zidire.) noua. Cele vechi s’au dus: iata ca toate lucrurile s’au facut noi. 1. Are viata cea noua –...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce poate să facă Domnul Isus? Studiu biblic
Ce poate să facă Domnul Isus? 1. Poate sa mantuiasca EVR 7:25 De aceea si poate sa mintuiasca in chip desavirsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentruca traieste pururea ca sa mij...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cuvântul Domnului. Cum este? Studiu biblic
 Cuvântul Domnului. Cum este?  1. Cuvantul Domnului este adevarat PSA 33:4 Caci Cuvintul Domnului este adevarat, si toate lucrarile Lui se implinesc cu credinciosie  2.&n...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei în viața omului Studiu biblic
 Importanta Bibliei in viata omului  1. Ce este Biblia? Cartea DomnuluiISAIA 34:16 Cautati in cartea Domnului, si cititi! Niciuna din toate acestea nu va lipsi, nici una nici alta...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum trebuie să se roage credinciosul? Studiu biblic
 Cum trebuie sa se roage credinciosul?  1. In Numele Domnului Isus IOAN 14:13-14 si ori ce veti cere in Numele Meu, voi face, pentruca Tatal sa fie proslavit in Fiul. Daca vet...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Creștinul Studiu biblic
 Crestinul  1. Cine este cu adevarat crestin? IOAN 1:12-13 Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celorce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; na...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum trebuie să citesc Sfânta Scriptură? Studiu biblic
 Cum trebuie sa citesc Sfanta Scriptura? 1. Cu temere de Domnul PSA 111:10 Frica Domnului este inceputul intelepciunii; toti cei ce o pazesc, au o minte sanatoasa, si slava Lui tine in...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Emanuel: Dumnezeu este cu noi"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise Unul dintre cele mai frumoase versete biblice, ale crăciunului, este Matei 1:23: ,,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuil” care,...
de Marga Buhus 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise