text Poezii crestine

Aș vrea sa fiu...

de Floarea Ferghete
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Floarea Ferghete
Aș vrea sa fiu….

Aș vrea sa fiu cu cei ce strâng, in inimă Cuvântul
Și-n sufletele lor au cerul, ei numai au pământul
Să fiu cu cei ce cântă-n zori, cu gândul ne-ntinat,
S-alerg și eu pe calea Ta, s-alerg ne încetat

Aș vrea să merg când mă trimiți, ca robul credincios
Și să rămân, când mă oprești cu glasul Tău duios
Aș vrea sa fiu umil smerit, la crucea din Calvar,
Unde scăpare am primit, prin scump, mărețul Har

Aș vrea sa fiu cu cei ce strâng, in suflet doruri multe,
Privind în sus ei merg cântând,
Cu dorul lor fierbinte,
În via Ta să pot lucra, cât încă este ziuă,
Să pot să stau lângă izvor, că Tu ne dai odihnă

Și grâul copt, să pot să strâng, când merg secerătorii,
Să lege snopi pentru Cristos, de când se-arată zorii
Și-aș vrea să stau în via Ta, ca robul credincios,
Că numai Tu ști răsplăti, o Bunule Cristos.

Aș vrea să fiu cu cei ce au, un dor de veșnicie
Și glasul dulce Ți-l cunosc, căci Tu ești Apa vie,
Aș vrea să fiu cu cei ce stau, intr-una în veghere
Și stâncă tare să ne fi și să ne dai putere

Aș vrea să pot să prețuiesc, comorile iubirii,
Ce Doamne Tu ni le-ai lăsat, pe calea mântuirii,
Intr-una să doresc să fiu, cu cei pe calea-ngustă,
Și să vestesc Cuvântul viu, ce-n casa Ta ne, mută

As vrea să fiu în casa Ta, cât încă am suflare,
Că Tu isuse ai promis, o mare sărbătoare
Cu dor în suflet să aștept, măreața Ta chemare,
Să te vedem pe nori venind, Iubitul nostru Soare

Amin
Floarea

3. iulie 2018

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise