text Poezii crestine

Aleg să mă încred în Dumnezeu

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Aleg să mă încred în Dumnezeu,
Când pasul tremurat îmi obosește,
Orice ar fi, oricât mi-ar fi de greu,
Eu știu că Domnul meu mă ocrotește.

Și chiar de rana-ar sângera cumplit,
Iar inima mi-ar plânge-n biciuire,
Eu mă gândesc ce mult a suferit,
Isus Cristos, pe cruce-n răstignire.

Nu-i nimeni lângă mine când oftez
Și nimeni nu-mi cunoaște zbuciumarea,
Dar înspre zări privesc și meditez
Și Doamne-Ți simt atunci, mai mult lucrarea.

De n-ai fi Tu și Duhul Tău cel Sfânt,
În ce abis m-aș pierde-n disperare?
Dar harul Tău, eternul legământ,
E-un far aprins, în clipa de-ncercare.

Și ce s-aleg? Credință sau declin?
De n-ai fi Tu să-mi dai mereu izbândă,
Paharul meu, s-ar umple cu pelin
Și-aș fi sortit să-mi beau propria osândă.

Mărire Ție, Fiu de Împărat!
Ca mine-s mulți şi vrem să Îţi dăm slavă,
Căci ne-ancorăm în Cel ce ne-a spălat,
De tina lumii și de-a ei otravă.

În clipe frământate eu Te chem
Și strig cu duioșie-n glas: "Rabuni!"
Tu-mi vi în suflet, umil Betleem,
Să-mi dai avânt, sub raza rece-a lunii.

Într-un tandem, uniți, doar Tu și eu,
O-mbrățișare tainică și sfântă,
Ne-om îndrepta în zbor spre Dumnezeu,
Cu-alai de îngeri, pregătiți de nuntă.

De-aceea vreau, încă o dat-să spun,
Prieten drag, de treci prin încercare,
Nu dispera, căci Domnul este bun,
El îți va da, de ceri, eliberare.

19/04/13, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"De ce este Sabatul zilei a șaptea atât de important pentru adventiștii de ziua a șaptea?"-Sabat Sabat
Categorie: SabatCitind Biblia, ai întâlnit, probabil, cuvântul „Sabat”. Este folosit în Biblie de 172 de ori, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Este, de asemenea, a patra dintre Cele Zec...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Respectarea Sabatului îți poate întări relația cu Dumnezeu?"-Sabat Sabat
Categorie: SabatCând vrei să te apropii de cineva, încerci în mod firesc să petreci mai mult timp cu acea persoană. Sabatul săptămânal reprezintă ocazia perfectă pentru a petrece intenționat timp...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Respectarea Sabatului îți poate întări relațiile de familie"-Sabat Sabat
Categorie: SabatȘtiai că respectarea Sabatului poate contribui la întărirea familiei tale? La urma urmei, este un timp pus deoparte de Dumnezeu pentru a ne bucura de tot ceea ce a creat El – de l...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Sabatul atunci și acum"-Sabat Sabat
Categorie: SabatUneori avem nevoie de o zi liberă. Un interval de 24 de ore în care nu trebuie să ne gândim la muncă sau la alte griji și factori de stres din viața noastră. Din fericire, Dumneze...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Sabatul în Biblie"-Sabat Sabat
Categorie: SabatDumnezeu a creat Sabatul pentru a ne ajuta să păstrăm legătura cu El. Noi, ființele create, ni-L amintim și îl sărbătorim pe Creatorul nostru. Iar Biblia arată că Sabatul a exista...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Sabatul de-a lungul istoriei și în timpul sfârșitului"-Sabat Sabat
Categorie: SabatSabatul este o temă care apare în întreaga Biblie. Dar, după vremurile biblice, Sabatul zilei a șaptea a fost contestat și chiar schimbat în duminică. Însă de-a lungul istoriei au...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Șapte beneficii ale respectării Sabatului"-Sabat Sabat
Categorie: Sabat„El le-a zis: «Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul, pentru Sabat».” Marcu 2:27 Ființele umane au nevoie de odihnă. Nu putem scăpa de nevoia de o pauză și am înnebuni cu to...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce este Sabatul zilei a șaptea atât de important pentru adventiștii de ziua a șaptea?"-Studiu biblic adventist Adventist
Categorie: AdventistCitind Biblia, ai întâlnit, probabil, cuvântul „Sabat”. Este folosit în Biblie de 172 de ori, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Este, de asemenea, a patra dintre Cele...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Respectarea Sabatului îți poate întări relația cu Dumnezeu?"-Studiu biblic adventist Adventist
Categorie: AdventistCând vrei să te apropii de cineva, încerci în mod firesc să petreci mai mult timp cu acea persoană. Sabatul săptămânal reprezintă ocazia perfectă pentru a petrece intenționat...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Respectarea Sabatului îți poate întări relațiile de familie"-Studiu biblic adventist Adventist
Categorie: AdventistȘtiai că respectarea Sabatului poate contribui la întărirea familiei tale? La urma urmei, este un timp pus deoparte de Dumnezeu pentru a ne bucura de tot ceea ce a creat El –...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise