text Poezii crestine

Porcarul din Gadara

de Simona Clarisa Ghenea
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simona Clarisa Ghenea
Porcarii din Gadara imi erau amicii
Voiam sa fac avere hranind porcii
Ranind noroiul si rabdand mirosul
Ca sa privesc la cer nu vedeam rostul

Doream sa strang cat mai multa avere
Cu turmele ce pasteau langa munte
Il auzeam urland pe acel indracit
De legiuni de demoni stapanit.

Tot incercasera vecinii sa il potoleasca
Cu lanturi si obezi, sa nu mai iasa
pe drum. Dar sa il potoleasca
n-au izbutit. Doar cimitiru-i era casa.

Si ma gandeam: "Ce bine e de mine!"
Eu nu traiam ca el printre morminte,
Manat si chinuit de duhurile rele.
Ma bucuram de-afacerile mele.

Dar dup-o noapte furtunoasa ai sosit
Si in tinutul meu, Isus slavit
Iar porcii mei s-au dus toti de pe rapa
Manati de demoni in marea adanca.

Insa eu si satenii toti ne-am suparat
Caci turmele de porci ni s-au 'necat
Desi vedeam pe-acel sarman demonizat
Intreg la minte, linistit si imbracat

Te-am rugat sa pleci de la noi, Isuse, Doamne.
Nu voiam sa ne strici Tu planurile
Voiam sa crestem carne necurata
Si sa traim la fel ca altadata.

Te-am alungat. Dar astazi privesc inspaimantat
Cum am ajuns eu insumi demonizat,
Robit de patimi, de pofte si pacat.
Sunt plin de rani adanci si-abandonat.

Mai treci inca o data prin tinutul meu.
Te chem plangand, Isuse, caci mi-e greu
sa traiesc fara TINE. Pacatele m-au frant
Este cumplit s-alungi pe Domnul sfant.









Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise