text Poezii crestine

Iov-Plângerile lui Iov

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Plângerile lui Iov
Iov cap. 3


Și Iov acum de supărare
Se blestemă că s-a născut
El blestemă ceasul în care
În pântece s-a zămislit

În întuneric el cerea
Aceea zi, ca să se prefacă
Și pe Dumnezeu îl ruga
Ca noapte acea, zi s-o facă

Și norii groși să o cuprindă
Din an, aceea zi să piară
Ziua aceea să se stingă
Și să se șteargă, să dispară

De ce n-a închis pântecul care
Pe el, pe Iov l-a zămislit?
Sau de ce nu a murit oare
Pe lume, să nu fi venit?

De ce atuncea s-a găsit
Genunchi, care sa îl primească
Și oare de ce n-a murit?
Chiar, înainte să se nască?

Și lapte de ce s-a găsit
Gura flamandă, să-i hrănească?
Mai bine ar fi fost liniștit
Cu cei morți, să se odihnească

Cu Împărații cei vestiți
Ce-n falnice morminte, stau
Cu domnitorii înavuțiți
Ce case pline de aur au

Sau poate că o stârpitură
Ce a murit și l-a îngropat
Ce n-a trăit, n-a văzut ură
De toți și toate a scăpat

Acolo, în odihna mare
Nimeni, nu se mai necăjește
Acolo nimeni nu e tare
Și nimenea, nu asuprește

Cel mic, cel mare, sunt totuna
Robul, stăpânul, la fel sunt
E liniște întotdeauna
Nu este, ca pe acest pământ

Și se întreabă Iov mereu
Lucruri ce nu le înțelege
Oare de ce dă Dumnezeu
Viată, celui ce vrea să plece?

Și viața celui suferind
Și care moartea o așteaptă
Viata îi dă celui flămând
Ce gândul, la moarte-și îndreaptă

Acei care moartea așteaptă
Și bucuroși ar fi să vie
Dar Domnul, de ei o departă
Ei, o doresc cu bucurie

Și altora le dă lumină
Chiar dacă ei nu știu umbla
Dar el e întristat, suspină
Suspinele, sunt hrana sa

Jalea ca apa se revarsă
Și ce nu vrea, tot se petrece
Și toată viața e întoarsă
Și un rău peste altul, trece

Dar Iov prea multe se întreabă
Vorbind cu Domnul, întristat
Sa nu se fi născut dorea
Atâtea, n-ar fi îndurat.

va urma

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise