text Poezii crestine

Ilie- Fuga lui Ilie în pustiu

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Fuga lui Ilie în pustiu
1 Regi cap. 19

Ahab la Izabela-i spune
Tot, ce poporul a făcut
Iar ea ambiția își pune
Ca ea sa facă rău, mai mult

Înspre prooroc un sol sosește
Cu amenințări grele de moarte
Dar el spre Beer Șeba pornește
A lui viata, să își scape

Și la Beer-Șeba sluga-și lasă
Înspre pustiu, s-a îndreptat
Jos, sub ienupăr se așează
Și Domnului, el s-a rugat

Viata să-i curme, s-a rugat
Apoi acol a adormit
Un înger i s-a arătat
Apă i-a dat și l-a hrănit

Din nou Ilie s-a culcat
Și îngerul iar a venit
El pe Ilie l-a sculat
Și cum să facă, i-a vorbit

Și cu puterea ce-a primit
De la hrana ce a mâncat
El înspre Horeb a pornit
Zile și nopți, a tot umblat

O peșteră aici găsește
Și peste noapte în ea intră
Și Domnul iarăși îi vorbește
Ilie, stă și îl ascultă

Acum Ilie a îndrăznit
La Domnul să îi amintească
Tot ce-a făcut, ce a primit
Să poată ca să îl slujească

Dar acum ceasul i-a sosit
Căci, Izabela-l urmarea
Dar Domnul, lui i-a poruncit
Pe creasta muntelui să stea

Un vânt puternic s-a pornit
Ce stâncile, le sfărâma
Dar Domnul încă n-a venit
În vântu acela, nu era

Apoi cutremur s-a simțit
Nici aici Domnul nu era
Un foc puternic s-a ivit
Dar și de aici, Domnul lipsea

Apoi un susur blând, subțire
Proorocul, iar a auzit
El de la Domnul primea știre
Ca este acolo, a venit

El fața și-a acoperit
Chiar, cu mantaua ce-o avea
Iar Domnul duios i-a vorbit
Și acum ce face, îl întreba?

Ilie iar curaj a prins
Și Domnului i-a povestit
Că a făcut tot ce i-a zis
Nu s-a opus și n-a cârtit

Dar viata lui e amenințată
Dușmanii, vor sa îl omoare
Domnul i-a spus să plece îndată
Și de pe munte, să coboare

Pe drumul lui să se întoarcă
Pan la Damasc, tot prin pustie
Pe Hazael ca să îl facă
Rege al Siriei, să fie

Iar Iehu ca să fie uns
Tot și el rege ca să fie
În Israel să fie pus
Să aibă aici, împărăție

Apoi, pe Elisei să-l ungă
Prooroc, în locul lui, să fie
Dușmanii lor să nu-i ajungă
Și să dispară, pe vecie

În Israel ca să rămână
Doar cei ce nu s-au întinat
Și care n-au pus a lor gură
Și pe Baal, n-au sărutat.

va urma

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise