text Poezii crestine

Eclesiastul -Averea şi cinstea sunt deşertăciuni

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Averea şi cinstea sunt deşertăciuni
(Ecles. Cap. 6,7)


Iar Solomon iarăşi vorbeşte
De răul, ce-a văzut sub soare
Cel care-n bogaţii trăieşte
Dar lui, nu-i sunt folositoare

De ele bucurie n-are
N-apucă, să le folosească
Când un străin este mai tare
Şi vine în ele, să trăiască

Şi asta-i o deşertăciune
Un rău, cum nu s-a mai văzut
Acelaşi care truda-şi pune
Să nu le folosească mult

Acela ce aprig munceşte
Dar de avere n-are parte
El, că o stârpitură este
Nedreptăţit, este în toate

Este mai rău că stârpitura
Ce soarele, nu a văzut
Nicicând ea nu a fost făptura
Nimic, în lume n-a făcut

Iar dacă omul ce se naşte
Chiar dacă este muncitor
El bucuria, n-o cunoaşte
Chiar de-ar trăi de două ori

Tot nu ar avea bucurie
Şi fericire, n-ar avea
Ar vrea ce a muncit să fie
A lui, în truda lui să stea

Căci şi înţeleptul şi nebunul
Aceiaşi soarta împărtăşesc
De moarte, nu scapă niciunul
Numele-şi pierd, se risipesc

Căci omul, un nimica este
El din ţărână e făcut
Chiar dacă stă şi se gândeşte
Doar un om este, nu mai mult

Şi vorba multă, dacă face
Deşertăciunea o înmulţeşte
Este mai bine dacă tace
Căci ce va fi, el nu cunoaşte

Un nume bun are valoare
Şi untdelemnul îl întrece
Mintea, este neştiutoare
Dar viaţa, oricum se petrece

Mai bună este întristarea
Decât râsul, ce înveseleşte
În inimă, e transformarea
Omul se închină, se smereşte

Inima celor înţelepţi
În casele de jale stau
Dar cei care se cred deştepţi
La veselie, se dedau

Mai bine ca să fi mustrat
De cel, care e înţelept
Decât ca să te fi distrat
Că cel, ce nu-i deloc deştept

Un lucru cu bine sfârşit
Este, mai bun ca la început
Iar omul care e smerit
De Domnul, bine e văzut

Iar visul celor fără minte
Parcă sunt spini ce-au pârâit
Lucru început, făcut cu minte
E bun, de-l duci la bun sfârşit

Să nu fii la mânie iute
Mânia, nebunie este
Înţelepciunea-i o virtute
Şi cel mai mult, ea preţuieşte

Iar Solomon ne sfătuieşte
Căci el a mai descoperit
Când zi de fericire este
Omul, să fie fericit

Dar, dacă vine o altă zi
În care e nenorocire
Omul, atuncea trist va fii
Va cere milă, în smerire

Zilele Domnul le-a întocmit
Omul neștiutor să fie
Ce face El, e hotărât
Apoi nimica nu mai știe

Înţelepciunea dă putere
Cât zece oameni tari, ea face
Ea îţi aduce mângâiere
Înţelepciunea, rabdă, tace

La vorbe rele nu ia seama
Că nici un rău, să nu se-audă
Omul de ascultă are teamă
E înţelept, să se supună

Solomon tot a cercetat
Rostul, lucrărilor să ştie
De nebunie a aflat
De răutate şi prostie

Chiar decât moartea şi mai rea
Este, femeia păcătoasă
E ca un laţ, inima sa
Este vicleană, veninoasă.

va urma

Câmpia Turzii, 26 mai 2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise