text Poezii crestine

Domnul poate!

de Dan Viorica
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica

DOMNUL POATE!

Ce e strâmb, nu se poate îndrepta. Slab e omul!
Indreptarea celui strâmb îl poate face Domnul.
Ce e strâmb, n-are putere să se poată îndrepta,
Domnul poate şi are voia, vino azi, fă voia Sa.

Dacă tu lipseşti la număr, vino azi ca să te treacă,
Domnul poate îndrepta pasul tău pe calea dreaptă.
Poate viata să ti-o schimbe, să îţi dea o nouă viaţă,
Soarele iubirii să-ţi răsară, în fiecare dimineată.

Dacă azi povara grea, simţi c-apasă tot mai greu,
Vino azi şi dă-I povara, la cruce m-am plecat şi eu.
Acum, El mă-nviorează, mă sprijină braţul Său.
Vino! Domnul te aşteaptă, cu tot păcatul tău.

El poate schimba umblarea, chiar şi gândul tău,
Te sfinţeşte în iubire Sfântă, curăţă tot ce e rău.
În Sângele Sfânt te spală şi îţi dă o viaţă nouă,
Vei vedea cu ochii, cerul, într-o lumină nouă.

Ce te opreşte să te apropii de Sfântul Mantuitor?
În Harul iubirii Sale, dă vesnicia, oricăru-i doritor.
Nu sta în nepasare, vremea trece, nu stă-n loc,
Păcatul te trage spre dogoritorul iaz de foc.

Domnul iartă azi pacatul, te sfinţeste, curăţeste,
Fiinţa ta o schimbă-n bine, haină nouă-ţi făureşte.
Pâinea vieţii-ţi dăruieşte, ia povara când ţi-e greu
Şi când pasul tău slăbește te sprijină braţul Său.

Dacă şchiopătezi pe cale, vine şi îţi leagă rana,
Te strânge-n braţe, cum face cu copilul, mama.
Veghează-n dragoste, să nu te abaţi pe cale,
Priveşte spre El şi uită-ţi toate lacrimile tale.

Din valea plângerii, te scoate şi pune pe stancă,
Îţi vindecă orice durere, oricât ar fi de adâncă.
Viaţa ta ancoreaz-o bine, bine-n Domnul Isus,
El este Calea, Adevărul, şi Viaţa! Aşa cum a spus.

Vino la Isus, omule! Omule, hai te deşteaptă!
Nu tot amâna, timpul, după tine n-aşteaptă.
Domnul ţi-a pregătit o haină a neprihănirii,
Ţesută cu migală şi răbdare, din firul iubirii.

În viaţa ta nouă, va iradia bucuria iertării,
Va ţâşni izvorul luminii în urma schimbării.
Vei fi un alt om, vei avea o altă măsură,
Căci Domnul preschimbă-n iubire, a ta ură.

Vei iubi necondiţionat şi va curge îndurare,
Vei avea milă şi de cei ce-ţi fac supărare.
Vei privi cu alţi ochi şi pe cei ce-n tine lovesc,
Le vei da multă iubire, preţuind Harul ceresc.

Va izvorî în tine, un noian de înduioşare,
Mirul milei va umple inima ta, cu iertare.
Vei unge cu balsam răni și vei mângâia,
Din iubire, sufletu-ţi va revărsa bucuria.

Va înflori zi de zi, în tine, neprihănirea.
Scriptura îţi va curăţi mintea şi firea.
Lăstarii neprihăniri vor creşte viguros
Căci în tine, va locui şi va trăi Cristos.

Vino la Isus, până mai e Har. N-ai ce aştepta.
Mâine ce e strâmb nu se poate îndrepta.
Harul va fi luat şi ce lipseşte nu se va găsi,
Nu va mai putea fi trecut la număr, va lipsi!

Vino! Nu întârzia, lacrimile azi să-ţi curgă,
Căci s-ar putea să fie azi, ziua cea din urmă.
Astăzi, dacă ne plecăm la cruce, ne îndreaptă,
Astăzi, dacă ne smerim, Domnul ne mai iartă.




Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Creșterea în Hristos Doctrine crestine
Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obţinut victoria asupra forţelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe Pământ a ţinut sub control spi­ritele demonice, le-a frânt puterea şi a asigurat condamnar...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Experiența mântuirii Doctrine crestine
În infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca, în El, noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Duhul Sfâ...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Viața, moartea și învierea Domnului Hristos Doctrine crestine
În viaţa Domnului Hristos de perfectă ascultare de voinţa lui Dumnezeu, în suferinţele Sale, în moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatul omenirii, astfel în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Marea Luptă Doctrine crestine
Întreaga omenire este în prezent implicată în marea luptă dintre Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa şi suveranitatea Sa asupra universului. Acest conflict a început în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Natura omului Doctrine crestine
Bărbatul şi femeia au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, dotaţi cu individualitate, cu puterea şi cu libertatea de a gândi şi de a acţiona. Deşi au fost creaţi ca fiinţe libere, fiecare om este o u...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creația Doctrine crestine
Dumnezeu este Creator al tuturor lucrurilor şi a exprimat în Scriptură raportul autentic al activităţii Sale creatoare. În şase zile, Dumnezeu „a făcut cerurile şi pământul” şi toate fiinţele vii de p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Fiul Doctrine crestine
Dumnezeu Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile, prin El se face cunoscut caracterul lui Dumnezeu, se aduce la îndeplinire salvarea omenirii şi lumea este...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Tatăl Doctrine crestine
Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Stăpânul întregii lumi create. El este drept şi sfânt, milos şi îndurător, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie. Calităţi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeirea Doctrine crestine
Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate a trei Persoane coexis­tând din veşnicie. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotcunoscător, mai presus de toate şi pretutindeni pr...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Cuvantul lui Dumnezeu Doctrine crestine
Sfânta Scriptură, Vechiul şi Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, transmis prin inspiraţie divină, prin oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, care au vorbit şi au scris mişcaţi de Duhu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise