Datornicul şi darul

Iţi sunt dator o veşnicie,
Nici eu nu-mi aparţin,
Dar Tu. . îmi dai Împărăţia,
Schimbându-mi groaznicul destin.

Împărăţia Ta. . Isuse!
Mă chemi în ea de pe acum,
Trăiesc chiar bucurii nespuse
Şi-mi luminezi cerescul drum.

Celui dator, Tu-i dăruieşti
Şi-nalţi pe cel smerit.
Pe cel slăbit, Tu nu-l grăbeşti,
Pe cel pierdut, Tu l-ai iubit.

Ce dragoste măreaţă, pură
Nobleţea ei, de ne-nţeles,
Cel ce-a creat orice făptură,
Să-ţi dăruiască cei ceresc.

E dar, şi-s toate pe deplin,
Iertarea, Împărăţia, cerul,
Acesta-i planul Său divin
Veniţi, cunoaşteţi Adevărul!

Îţi sunt dator, sunt gol de tot,
Nu am nici o para
Şi chiar de-aş face mult. . efort,
Nu m-aş putea răscumpăra.

Chiar de-aş zidi cetăţi faimoase,
Pentru bolnavi şi cei orfani,
Spitale, drumuri, parcuri, case,
Nu-i de ajuns, suntem sărmani.

Chiar de-aş hrăni pe-nfometaţi,
Ce strigă-ntruna: - ". . pâine vreau!"
Nu-i de ajuns să fim iertaţi,
De-aceia Doamne, ce să-Ţi dau?

Sau poate datoria mea? :
"Da, dă-Mi povara ta.
Îţi şterg vina, te-am iertat.
Treci lângă Mine, eşti salvat!"
Amin.

04.1. 2010