text Poezii crestine

Roadele Ploii Târzii

de Flavius Laurian Duverna
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Roadele Ploii Târzii

După lunga aşteptare, începând din primăvară
Când sămânţa semănată a fost pusă să răsară,
În pământul cald şi umed şi sub ploaia timpurie
A răsărit şi-a crescut, pân-la Ploaia cea Târzie
Pentru o recoltă bună ca-n vremi de odinioară.

După cazna muncii grele, a pământului lucrat,
Sub arşiţa cea de vară, când tot ceru-i luminat
De a soarelui splendoare, paiul de-al îngălbeni,
A căzut ploaia târzie, spicu-al coace şi-a-mplini
Pregătind marea lucrare, grâul spre-a fi secerat.

Iată, acum în sfârşit, c-a sosit şi timpul toamnei
Aşteptat cu bucurie pentru strângerea recoltei,
Şi mulţimile de roade, au fost puse în hambare
După ce au fost înscrise în fişe pentru păstrare
Spre-a se ţine evidenta privind rezultatul holdei.

La fel sufletele-s roade ce cu greu s-au adunat
După ce Cuvântul vieţii, a fost cu spor semănat,
Ce crescând ca firul verde a ajuns deplin în spic,
Şi-a-nceput la recoltare, să nu se piardă nimic
Strâns fiind în snopi şi clăi, gata de-a fi treierat.

După ce vor fi trecute, prin ciurul de vânturare
Vor fi-n ceruri puse toate, în cereştile hambare,
Numărate bob cu bob numărul spre-a fi-ntregit
Dintre-acei, care sigiliu, pe frunte ei l-au primit
Şi-au trecut învingători, de a nopţii strâmtorare.

Şi vor fi de-aci încolo, pentru întreaga veşnicie
Toţi tineri nemuritori, spunând scumpa bucurie,
Spre mărirea şi spre gloria, Tatălui ce ne-a iubit
Dând pe unicul Său Fiu, Golgotei de S-a jertfit,
Pentr-a noastră mântuire, ... lumile toate să ştie.

Calvarul va spune veşnic, lumilor din Univers
Că păcatul monstruos, prin jertfire a fost şters,
Şi puterea-i niciodată-n veci nu va mai apărea,
Căci a fost eradicat, şi-urmele-i, vor dispărea
Şi nu va mai fi tulburată veşnicia-n al ei mers.

Numai în Suprema jertfă, mărturie va rămâne
Semnele piroanelor, care veşnic ne vor spune,
C-a plătit cu preţul vieţii, prin mormânt biruitor,
Din dragoste pentru om, singur rămas muritor
La Golgota el fiind, din foc scos ca un tăciune.

L-a adus răscumpărat, prin jertfirea vieţii Sale
Iar în lumile preasfinte, dintre spaţiile astrale,
Care-n veacuri au privit, cu vădită consternare
Spre giganta bătălie, ce s-a dat pentru salvare,
Arătând c-a fost aleasă, spre Calvar unica cale.

Obiectul de dispută, a fost Legea prin Cuvânt
Şi la crucea din Golgota, Lucifer a fost înfrânt,
De Iubirea jertfitoare, ce venea din Dumnezeu
Luminând înveşmântată, în culori de curcubeu,
Ajungând la punctul maxim în măreţu-I apogeu.

Flavius Laurian Duverna
22 februarie 2007

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise