Revărsare...

Revărsare...

Se revarsă lumina iubirii.
Și norii negri se risipesc.
Se uscă și rădăcinile firii,
Tarele mândriei se ofilesc.

Tăcerea vorbește prin semne.
Și glasul se umple de cântare.
Inima începe ca să îndemne
Omul, spre veșnicul Soare.

Nădejdea credinței soarbe Cuvântul.
Și inima se umple de pace și fericire.
Sufletul spre cer își ia avântul,
Cu aripi deschise zboară spre mântuire.

Plaiul veșnic așteaptă omenirea,
Cetatea fericirii e pregătită s-o primească.
Omenire, ia-ți haina sfințirii, nemurirea.
Nu poți intra în cetate cu haina firească.

Haina țesută cu migală de Iisus,
Din firul pocăinței în neprihănire.
Te poartă prin credință tot mai sus,
Prin iubirea ce te-îmbracă în nemurire.

Se revarsă toată, lumina mântuirii
Cu limbi înflăcărate ale Duhului Sfânt.
Se înalță spre cer cântarea fericirii,
Sub lumina ce-învăluie întregul pământ.