text Poezii crestine

Odă pentru TRINITATE

de Marinau Daniela
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinau Daniela
Doamne, Tu eşti Unul,
În Întreită Fiinţă:
Tatăl, Fiul, Duhul,
O Cosmică Voinţă,
Forță Supremă, Atotştiinţă.

Din veşnicie, aţi trăit,
În Sfântă Unitate:
Cel Ce iubeşte, Cel Iubit,
Și Divina Agape:
Creator, Logos, Libertate.

Pecetea Treimii sublime
E-n tot ce-ai creat prin Cuvânt:
Lungime, lărgime, 'nălţime,
Are spaţiul astral nevăzut
Şi orice corp pe pământ.

Trecut, prezent şi viitor,
Conţine timpul ce l-ai scos
Din taina veşniciilor,
Unde va fi, cândva, întors.
Tot prin Isus Cristos.

Şi pe mine m-ai făcut,
Purtând emblema divină:
Duh, suflet şi trup
Are fiinţa-mi genuină,
Ce crede și umblă-n lumină.

În istoria omenirii,
Şi a oricărui creştin,
Au fost: ora neprihănirii,
Clipa căderii, ziua cercetării,
Din Anul de grație, divin.

Tămâie, aur şi smirnă
Ţi-au dat magi-adoratori,
Mesia, a lumii Lumină,
Răsărind peste beznă şi tină,
La împlinirea vremurilor.

Doamne, Isus-Emanuel,
Ai lucrat în Israel trei ani:
Ca Rege, Mare Preot şi Miel,
Învăţând ucenici şi duşmani,
Vindecând, hrănind, fără bani.

Pe crucea de ruşine şi blestem,
Schimbată-n binecuvântare,
Te-au ţintuit trei cuie-n lemn,
Spre a ne câştiga iertare
Şi a aduce veşnică-ndurare.

În mormânt ai stat trei zile,
Apoi, Biruitor,Viu, ai ieşit.
În mileniul trei, e-a doua Venire,
Un cuvânt, ce-așteaptă-mplinire,
Pe care, prin Osea l-ai vestit.

Eşti Calea, Adevărul şi Viaţa,
Isus, Slăvit Mântuitor,
Învingătorul răului, şi-al naţiilor.
Lui David, Rădăcina şi Sămânţa,
Luceafărul din zori, strălucitor.

În zori, la amiază şi seara,
Ajută-ne să Te chemăm,
Prin rugă, verset şi cântare,
În duh să-Ți dăm închinare,
În adevăr să Te adorăm.

Cu credinţa, nădejdea, iubirea,
Trei arme în războiul spiritual,
Vom câştiga Mântuirea:
Rai aurit de Jertfirea,
Mai presus de-un omagiu ritual.

Tată Ceresc, ai proclamat Cuvântul
Veşnic, de trei ori Sfânt,
Cer şi mare, sori luminând,
La început, când ai creat pământul,
În oameni, chipul Tău punând.

La final, vei fi iarăşi tăcut,
În etern izvor de lumină...
Şi, reintra-vor în Tine,
Duhul şi Fiul Tău Sfânt,
În sfera tainică, divină.

Pentru om, e prea ’naltă ideea,
S-o pătrunzi cu mintea, nu poţi!
Să cuprinzi în gând veşnicia?..
Atât ne învaţă Biblia:
Dumnezeu va fi Totul în toţi.

Amin!

Craiova, 8-02-2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise