text Poezii crestine

Înălțarea

de Sav Simona
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sav Simona
ÎNĂLŢAREA

Cu ochii pironiţi în sus,
Privind spre zarea cea albastră,
Cum a plecat Domnul Isus,
De jos, din glia pământească,

Priveau cu lacrimi ucenicii
Și o mulţime foarte mare...
Nici ei nu pricepeau sărmanii,
Cuprinşi de mare întristare...

S-a dus al lor Ocrotitor,
Domnul, ce le-a făcut mult bine,
Ce-a deschis ochii orbilor,
Şi a hrănit mare mulţime.

Acel ce i-a salvat atunci,
Când furtuna era mare,
Şi îndrăciţii posedaţi,
Prin El găseau deplin, salvare.

Le-a fost Învăţător şi Frate,
I-a scos din multe neputinţi,
Dar mai presus de toate-acestea,
Le-a dat harul de mântuiţi.

Dar cum oare să înţeleagă,
Căci parcă, le e foarte greu...
Ce cale oare să aleagă,
Să fie tot pe placul Lui?

Dar iată că, în acea clipă,
Un înger li s-a arătat...
Şi glasul lui le dă lumină,
Când li se spune răspicat:

-De ce priviţi aşa, în zare,
Şi vă uitaţi după Isus,
Căci iată, El aşa apare,
Cum Îl vedeți că S-a și dus

S-a dus să vă gătească locul,
S-a dus la Tatăl Lui ceresc,
Să ducă-n ceruri tot poporul,
Ce jertfa Lui o preţuiesc.

Megeţi degrabă în cetate,
Şi stăruiţi în rugăciuni,
Harul salvării încă bate,
Prin Duhul Sfânt pentru mulţimi.

Aceasta e încărcătura
Cu care voi veți birui,
Căci El este cu noi, una,
Și Tatăl L-a trimis din cer.

Mai este-n inimă dorinţa
Să vină-o clipă mai curând?
Mai este vie stăruinţa,
Umpluţi fiind de Duhul Sfânt?

S-a dus cu mii de ani în urmă
Dar în curând, va reveni...
Veghează, mergi pe a Sa urmă,
Şi fugi de căile pustii!

Mai intră iar în odăiţă,
Mai cere focul sfânt, ceresc,
Mai pune azi o juruinţă,
Şi-n rugă să nu conteneşti.

Căci de nu Îl aştepţi creştine,
El va veni din ceru-nalt...
Dar harul nu e pentru tine,
Ce nu asculţi Cuvântul dat.

N-o să îţi zică: slugă bună,
De nu lucrezi după Cuvânt,
Şi-n ziua aceia de pe urmă,
Vezi că ai adunat doar vânt...

Deci, hai să zicem MARANATA!
Să ne-ndreptăm privirea-n Sus,
Căci vine ziua când răsplata,
O dă chiar mâna lui Isus

Arhanghelul Lui o să sune,
Şi morţii Îl vor auzi
Şi vom cânta cu toţi: Mărire,
Domnului nostru-n veşnicii!

Nu-ţi pară-acestea o poveste...
Nu risipi divinul sfat,
Căci doar o clipă acum mai este,
Şi va veni cu-adevărat!
Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise