text Poezii crestine

E ziua revărsării Tale

de Ioan Vasiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto: ""Și aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: 'În zilele din urmă, zice Dumnezeu,
voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre vor prorocii,
tinerii voștri vor avea vedenii și bătrânii voștri vor visa visuri. Amin! F.Ap. 2:16-17.

E ziua Cincizecimii, sfântă sărbătoare!
E ziua revărsării Tale, Sfinte Duh!
A limbilor de foc venite prin văzduh
Și răspândite peste apostoli și acei
Aproape o sută douăzeci de-nvățăcei,
Tot una câte una peste fiecare.

Așa le-ai dat la ucenici putere mare
Ca să vorbească mulțimii adunate
În limbi care de Tine le-au fost date,
Uimind pe cei din zecile de neamuri
Cu vorbirea lor în felurite graiuri,
Dar auzite-n limba lor de orișicare.

L-ai întărit pe Petru de a putut vorbi
Și a a răspuns acelora cu văz îngust
Că nu sunt beți, nici plini de must,
Ci se-mplinește Cuvântul din Scriptură
Că Duhul va fi dat la orișice făptură
Când zilele din urmă vor veni.

Și a vorbit cu îndrăzneală și credință
Despre Isus - adeverit de Dumnezeu -
Și de minunile ce le-a făcut mereu;
De răstignirea Lui, de moarte, de înviere,
De înălțare, de Duhul Sfânt plin de putere,
Astăzi turnat după făgăduință.

"Pocăiți-vă, zicea Petru, și vă mântuiți
Din mijlocul neamului acesta ticălos
Și-n Numele Sfânt a lui Isus Hristos
Botezați-vă spre iertarea de orișice păcat,
Și darul Duhului ce azi a fost turnat
După credința voastră-o să-l primiți."

O, Sfinte Duh! Dumnezeiască Ți-i lucrarea!
Inimile acelora, reci și înghețate,
Prin puterea Ta au fost înflăcărate;
Străpunși în inimă, în urma cuvântării,
Trei mii de oameni au răspuns chemării
Și Dumnezeu primitu-le-a închinarea.

Așa s-a împlinit a Domnului făgăduință
Că nu ne va lăsa orfani nicicând,
Și până se va întoarce El curând,
Ne va trimite-un alt Mângâietor
Ca să ne fie, în veci de veci, apărător
Și ajutor pe calea de credință.

Și-n ziua Cincizecimii, Duhule Preasfinte,
Duh al adevărului, de lume nevăzut
- Că cei din lume nu Te-au cunoscut -
Cu foc din cer Te-ai revărsat ca un șuvoi
Ca să rămâi cu noi și să rămâi în noi,
Lumină și putere-n inimă și-n minte.

În așteptarea clipei când vine izbăvirea,
Dumnezeul nădejdii să ne umple ființa
Cu bucuria și pacea care-o dă credința;
Și prin puterea Ta, cea care ne aduce
Tăria în nădejde, noi să ne putem duce
Până la capăt mântuirea.

În așteptarea trâmbiței care răsună
Rămâi cu noi... O, Duhule Preasfânt!
Că-n pribegia noastră pe acest pământ
Purtăm mereu în inimă un singur dor:
Să Îl vedem pe El venind pe nor
Și să ne duc-acasă, împreună! Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise