text Poezii crestine

Catacombele romane

de Marinau Daniela
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinau Daniela
Catacombele romane

În Roma antică erau fântâni,
Impluviile vilelor cochete,
Udau grădini de chitre și măslini,
Ce încadrau coloane zvelte.

Nu erau apele cele perene-
Aduse de ploi, de oameni săpate,
Izvoarele sfinte, vii și eterne
Așteptau în adânc, să fie gustate. . .

Periferia mândrei capitale
Avea căsuțe vechi, mucegăite,
Clădite peste Tibru, -n mahalale,
Unde, noaptea, pluteau cântări șoptite.

Din locuințe de creștini, subsolul,
Tainic, se continua cu galerii
Din minele de calcar, era holul
Spre catacombe-altare timpurii.

Se bucura de pace în prigoane
Biserica, în bezne ocrotită,
În labirinturi subterane,
Slujba și-o ținea, tăinuită.

Pe sub pământ, cărări șerpuitoare,
Pe care viața, moartea, se-ntâlneau:
Erau și cimitire, și altare,
Unde sfinții, pe Domnul, Îl slujeau.

Se bucurau, în Duhul, printre cripte,
În sumbre și obscure coridoare,
Sub torțe puse-n nișele-morminte:
Sepulcre, denumite „dormitoare”.

Ei cântau cu Biserica întreagă,
Cu adormiții se-nchinau cei vii. . .
Și credeau că martirii Îl roagă
Pe Isus și-L zoresc a reveni!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Religioși de-apoi zideau lăcașe:
Domuri „pe temelie-apostolică”,
Îngropând în fundație oase:
Moaște de martiri din catacombe!

Dar noi, din Biblie, știm că trăim
Înconjurați de-un mare nor de martori:
Ne văd cum celui rău ne-mpotrivim,
Apoi ne vor primi-n eterne corturi.

De cântă îngerii cu noi, în cor,
Știm că aparținem eternei, Alesei
Biserici, credinciosului popor,
Suntem mădulare ale Miresei!

Scripturile ni-s temelia sfântă,
Iubirea e steagul divin, înălțat
Cort peste ospățul de nuntă,
Cu Mirele nostru, ce Viață ne-a dat.

Întărește-ne, Doamne, cu pită
Și vin, care-i sângele Tău,
Cu miere și apă țâșnită
Din Stânca Trupului Tău!

Vom fi pietrele vii, modelate,
Din Templul Nou, zidit spiritual
Nu pe morminte venerate,
Ci pe-al martirilor sfânt Ideal!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Darul profeției Doctrine crestine
Între darurile Duhului Sfânt se află şi profeţia. Acest dar este un semn de identificare al bisericii rămăşiţei şi a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White – solul trimis de Dumnezeu. Scrie­rile...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Darurile și slujbele spirituale Doctrine crestine
Dumnezeu a revărsat daruri spirituale asupra tuturor membrilor bisericii Sale din orice generaţie, pe care fiecare membru trebuie să le folosească într-o slujire plină de iubire şi pentru binele comun...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Cina Domnului Doctrine crestine
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Botezul Doctrine crestine
Prin botez, noi ne mărturisim credinţa în moartea şi învierea lui Isus Hristos şi dăm mărturie privind moartea noastră faţă de păcat şi hotărârea de a duce o viaţă nouă. În acest fel, Îl recunoaştem p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Unitatea în trupul lui Hristos Doctrine crestine
Biserica este un corp de credincioşi, compus din mulţi membri, chemaţi din toate naţiunile, limbile şi popoarele. În Hristos, noi suntem o nouă creaţie; deosebirile de rasă, cultură, educaţie şi naţio...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Rămășița și misiunea ei Doctrine crestine
Biserica universală este compusă din toţi aceia care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în zilele sfârşitului – o perioadă de apostazie foarte răspândită – o rămăşiţă a fost chemată să păzească porunci...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Biserica Doctrine crestine
Biserica este comunitatea de credincioşi care Îl recunosc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ca o continuare a poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemaţi să ieşim din...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creșterea în Hristos Doctrine crestine
Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obţinut victoria asupra forţelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe Pământ a ţinut sub control spi­ritele demonice, le-a frânt puterea şi a asigurat condamnar...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise