text Poezii crestine

Apogeul dragostei divine

de Alexandra C. S.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alexandra C. S.
Cu sufletul aprins de-un dor fierbinte
Cu fața înlăcrimată, de lacrimi brăzdată
Purtând pe cap înfiptă coroană de spine
Ai luat asupra Ta ocara mea toată.

Și-n dragostea-Ți ce n-are căpătâi
In apogeul ei la cruce demonstrat
Ales-ai drum de chin al Golgotei
Purtând durerea-n chip de om întrupat.

Lăsând cete de îngeri în cântare,
Dezbrăcat de slava de Fiu glorios,
Purtând povara păcatelor amare,
Te-ai coborât la omul păcătos.

" Vin Tată, să fac voia Ta!
Iubesc omul- lucrarea-Mi mâini făcute"
Și l-ai iubit cu toată ființa Ta.
Calvarul strigă și azi darul iubirii jertfite.


Și-ai mers până la capăt, din dragoste purtat
Hulit ai fost de toți, batjocorit, scuipat
Dar ai privit spre anii urmând în viitor
Și m-ai văzut pe mine, un biet om muritor.

Eram sortit la moarte; osândei condamnat
Pierdut pentru vecie, fără de vreo scăpare.
In dragostea-Ți măreață, Te-ai dat crucificat
Și-ai scris cu -al Tău sfânt sânge: SALVARE!

M-ai readus la viață, spălat de-a mele vine
Și mi-ai ales să fiu al Tău pe totdeauna;
Săpat în palmele ce-au fost zdrobite pentru mine,
Să port etern, ca fiu răscumpărat, cununa!

De-aceea sunt dator cât veacul v-a mai ține
Cu-o viață de lumină, cu-un trai ceresc și sfânt
Și chiar prin tot ce-oi face, sau ce putea-voi spune,
Nimic nu poate acoperi iubirea, ce-ai dat ca dar preasfânt.

Mai mult ca datorie, dintr-o iubire sfântă
Vreau să îți mulțumesc pentru răscumpărarea mea,
Și să trăiesc prin haru-Ți, statornic in credință,
Când vei veni pe nori, să pot a Te-ntâmpina!

Și-apoi, in cerurile sfinte, să Te înalț cântând
Cu cetele de serafimi, cu frații mei iubiți,
O veșnicie-ntreagă, iubindu-Te și mulțumind
Căci suntem rodul jertfei Tale, la cruce plămădiți.

Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Darul profeției Doctrine crestine
Între darurile Duhului Sfânt se află şi profeţia. Acest dar este un semn de identificare al bisericii rămăşiţei şi a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White – solul trimis de Dumnezeu. Scrie­rile...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise