text Poezii crestine

O dimineață...

de Ana Haz
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ana Haz
Multe dimineți mi-au zâmbit din stele,
Au venit și au plecat ca o nălucă,
Dar una, cea mai dragă dintre ele,
O strâng în suflet, n-o las să se ducă.

Venea senină, din zări îndepărtate,
Să mă trezească dintr-un vis străin,
Căci mă găsise în a Vieții Carte
Și cupa plină de lacrimi și suspin.

Ai venit Isuse, cu Raze de Soare
Să îmi săruți fața cu Lumina Ta
Să îmi deschid petala, ca o floare,
Să-mi dai mireasma vieții, Dragostea.

Tot plânsul meu din nopțile amare,
În dimineața-aceea, Tu l-ai așezat,
Ca un șirag de rouă, pe o floare,
Să îl ridici abur, în nor îndepărtat .

Dimineața când, din ploile de Har,
Pe cer s-au arcuit culori, în curcubeu,
L-am prins atunci, cu mâinile de jar,
Să-l port ca o cunună peste capul meu.

Dimineața-n care, Isuse m-ai chemat
Și am pornit umblând pe val, spre Tine,
M-ai așteptat cu Pâine și cu Vin curat
Și m-ai cuprins în Mângâieri Divine.

Când m-am născut din apă și Duh Sfânt,
Spre Cer s-au întors zorii-n sărbătoare,
Inima-mi era un nou și dulce cânt
Trimis din Cer, în duh să mă-nfioare.

Mi-am pus corola pe un vis sublim,
Să-l înfloresc pe o tulpină de iaspis,
În noua Dimineață, în Nou Ierusalim,
La prânzul care, Isuse, l-ai promis.

Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Rămășița și misiunea ei Doctrine crestine
Biserica universală este compusă din toţi aceia care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în zilele sfârşitului – o perioadă de apostazie foarte răspândită – o rămăşiţă a fost chemată să păzească porunci...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Biserica Doctrine crestine
Biserica este comunitatea de credincioşi care Îl recunosc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ca o continuare a poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemaţi să ieşim din...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creșterea în Hristos Doctrine crestine
Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obţinut victoria asupra forţelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe Pământ a ţinut sub control spi­ritele demonice, le-a frânt puterea şi a asigurat condamnar...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Experiența mântuirii Doctrine crestine
În infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca, în El, noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Duhul Sfâ...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Viața, moartea și învierea Domnului Hristos Doctrine crestine
În viaţa Domnului Hristos de perfectă ascultare de voinţa lui Dumnezeu, în suferinţele Sale, în moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatul omenirii, astfel în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Marea Luptă Doctrine crestine
Întreaga omenire este în prezent implicată în marea luptă dintre Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa şi suveranitatea Sa asupra universului. Acest conflict a început în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Natura omului Doctrine crestine
Bărbatul şi femeia au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, dotaţi cu individualitate, cu puterea şi cu libertatea de a gândi şi de a acţiona. Deşi au fost creaţi ca fiinţe libere, fiecare om este o u...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creația Doctrine crestine
Dumnezeu este Creator al tuturor lucrurilor şi a exprimat în Scriptură raportul autentic al activităţii Sale creatoare. În şase zile, Dumnezeu „a făcut cerurile şi pământul” şi toate fiinţele vii de p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Fiul Doctrine crestine
Dumnezeu Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile, prin El se face cunoscut caracterul lui Dumnezeu, se aduce la îndeplinire salvarea omenirii şi lumea este...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Tatăl Doctrine crestine
Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Stăpânul întregii lumi create. El este drept şi sfânt, milos şi îndurător, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie. Calităţi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise