text Poezii crestine

Confesiunea mea

de Marinau Daniela
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinau Daniela
Eram ingrată şi risipitoare,
Şi de cutremur mă temeam,
De moarte, boli, aveam oroare,
Iar sensul vieţii nu-l găseam.

Să scoale morţi din adormire,
Domnul a zguduit pământul,
Şi ţării i-a dat altă-orânduire
Şi multe inimi au primit Cuvântul.

Şi cum s-au petrecut, cu bucurie,
Momente pregătite-n slavă, sus:
În parcul înflorit am cumpărat o Biblie
Şi-un martor mi-a vorbit despre Isus.

Iar o colegă ce era baptistă,
M-a dus la adunare–ntâia dată,
Ea ani de zile m-aşteptase, tristă
Şi-atunci am fost un ceas întârziată.

La început a fost Cuvântul,
Baptişti înseamnă botezaţi,
Cei ce se pocăiesc şi-L vor pe Domnul:
În apă-s cufundați și sunt iertaţi.

Au început felurite-ncercări:
(Doar răului declarasem război)
Prigoane, îndoieli, frământări.
Dar Domnul e Cel Ce biruie-n noi.

Mă preocupa întrebarea:
Care e cea mai după Cuvânt?
Cutare biserică sau adunarea,
În care am intrat prin legământ?

Iar după ani greoi, de căutări şi chin,
M-am lămurit că ucenicilor li s-a dat
Întâia oară, numele de CREŞTINI,
În Antiohia, şi-n duh m-am bucurat.

Târziu am înţeles că perfect
E doar Ierusalimul ceresc,
Chiar prima Adunare avea un defect:
Dorea şi-un rai egalitar pământesc.

Nici o biserică de pe pământ
Nu-i ideală, ci doar în prigoană,
Este ca Smirna din Cuvânt:
Plângând e Mireasa fără prihană.

Singura nuanţă dintre pocăiţi,
E data de predarea sufletească,
Nu o doctrină ne va face sfinţi,
Ci doru-n duh pe Isus să-L cunoască.

Ne-am botezat cu toţii, fiind, deci, baptişti,
În Duhul îmbrăcaţi, suntem penticostali,
Îl aşteptăm pe Isus –fiind şi adventişti!
Dar El doreşte-nchinători leali.

Domnul ne vrea dreptcredincioşi,
Creştini, după Evanghelie să trăim,
Să Îl vestim pe Isus, bucuroşi,
Şi astfel martori, deci MARTIRI să fim.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Darul profeției Doctrine crestine
Între darurile Duhului Sfânt se află şi profeţia. Acest dar este un semn de identificare al bisericii rămăşiţei şi a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White – solul trimis de Dumnezeu. Scrie­rile...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Darurile și slujbele spirituale Doctrine crestine
Dumnezeu a revărsat daruri spirituale asupra tuturor membrilor bisericii Sale din orice generaţie, pe care fiecare membru trebuie să le folosească într-o slujire plină de iubire şi pentru binele comun...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Cina Domnului Doctrine crestine
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Botezul Doctrine crestine
Prin botez, noi ne mărturisim credinţa în moartea şi învierea lui Isus Hristos şi dăm mărturie privind moartea noastră faţă de păcat şi hotărârea de a duce o viaţă nouă. În acest fel, Îl recunoaştem p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Unitatea în trupul lui Hristos Doctrine crestine
Biserica este un corp de credincioşi, compus din mulţi membri, chemaţi din toate naţiunile, limbile şi popoarele. În Hristos, noi suntem o nouă creaţie; deosebirile de rasă, cultură, educaţie şi naţio...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Rămășița și misiunea ei Doctrine crestine
Biserica universală este compusă din toţi aceia care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în zilele sfârşitului – o perioadă de apostazie foarte răspândită – o rămăşiţă a fost chemată să păzească porunci...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Biserica Doctrine crestine
Biserica este comunitatea de credincioşi care Îl recunosc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ca o continuare a poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemaţi să ieşim din...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creșterea în Hristos Doctrine crestine
Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obţinut victoria asupra forţelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe Pământ a ţinut sub control spi­ritele demonice, le-a frânt puterea şi a asigurat condamnar...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise