text Poezii crestine

Cine crede

de Emanuel Adrian Vlaicu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Adrian Vlaicu

Cine crede se botează
Să primească mântuire.
Primul pas din ce urmează
A fi lupta spre sfințire.

Cine crede sfânta Carte
Nu trăiește cu-ndoială.
Lasă-ți grijile deoparte:
Prinde crucea cu sfială!

Dă năvală către viață,
Lasă mrejile deșarte!
Cine crede cu speranță
Nu va fi răpus de moarte!

Cine crede se botează,
Căci așa se cere-n Carte!
Cine crede doar, urmează
Calea dreaptă dintre toate!

* * *

Însă voi ce astăzi credeți
Încheind și Legământul,
Nu-ntârziați din cer să cereți
Și puterea și Cuvântul!

Cereți Domnului putere,
Căci, deși e calea dreaptă,
Vine iadul și vă cere
Să-l urmați. Și vă așteaptă!

Mult așteaptă! Chiar o viață,
Ca un leu rotind privirea,
Iar când ești cuprins de ceață,
Stă să-ți fure mântuirea!

Să vă dea Hristos putere
Să pășiți cu-avânt spre zare!
Chiar în ceța de durere,
Chiar sub vântul de-ntristare!

Cereți Domnului putere
Căci păcatul nu se-arată
Ca un demon care cere
Să-ți lași crucea lepădată:

Astăzi este o privire,
Sau o vorbă ce rănește,
Mai apoi o poticnire
Ce amarul îți sporește.

Astăzi doar îngrijorare,
O ispită nevăzută,
Însă mâine lupta-i mare
Și ajunge haina ruptă!

Să vă dea din cer putere
Cel ce a deschis mormântul!
Să aveți prin El vedere
Și să țineți Legământul!

* * *

Cereți Domnului, Cuvântul
Ce L-ați strâns în vreme bună,
Când vă spune multe vântul,
Să vi-l dea ca sabie-n mână!

Să vă dea Hristos Cuvântul
Ce în postul din pustie
Îl rostea spre Legământul
Ce avea etern să fie!

Să vă dea din cer credința
Ce aduce-n pomi doar roade!
Doamne vezi în noi dorința.
Pieptul nost` spre Tine arde!

Vezi cum valuri ne astupă
Cu-ale răului mantale:
Vino, Doamne, și Te luptă
Pentru noi! Și rupe zale!

* * *

Cine crede se botează!
E condiția mântuirii
Pentru omul ce veghează
Să nu calce pragul firii!

Căci botezul e-nceputul,
E un drum cu flori și jale.
Dezlegăm ce-a fost trecutul
Și pornim pe dreapta cale!

Cum pe ceruri, zi și noapte
Se petrec și se urmează,
Tot așa trăim din toate:
Și deșert și sfântă oază.

Dar, prin Cel ce Legământul
A legat prin sfânta Carte,
Chiar deșertul, chiar mormântul,
Devin oaze luminate!

Căci avem credința vie:
Domnul nostru este viață!
Știm că toate, El, le știe!
De ce-am sta cu frică-n ceață?

Întărește-te-n picioare,
Tu, acel ce crezi în cruce!
Dumnezeul tău e mare!
Dumnezeu te va conduce!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise