text Poezii crestine

Botezul Lui Isus

de Dan Viorica
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
BOTEZUL LUI ISUS

Ioan Botezătorul,
propovăduia la tot poporul:
"pocăiţi-vă, împărăţia e aproape",
şi glasul se ridica peste ape.

Mulţi îşi mărturiseau,
păcatele ce le aveau
şi intrau în Iordan,
să-i boteze Ioan.

Se strecurau printre ei,
farisei şi saduchei,
dar Ioan care-i cunoştea,
astfel le vorbea,

ca unor prunci:
"Pui de năpârci,
cine va-învăţat să fugiţi
de mânia viitoare"
Doar cei pocăiţi
şi gata de-ascultare,
au salvare.

"Faceţi dar roade vrednice"
de a voastră pocăinţă.
Nimic să nu vă-mpiedice,
să umblaţi prin credinţă.

"Eu va botez cu apă,
spre pocăinţă,
dar cel ce vine, după mine,
este mai puternic decât mine,
vă va boteza
cu Duh Sfânt şi foc".

Nimic necurat, nu va putea sta,
înaintea Sa.
El, va curăţa, mizeria,
va desăvârşi aria,
şi va strânge grâul în grânar,
pentru a cerului hambar.
Pleava o va arde-n foc,
un foc ce nu se stinge de loc.
Şi-n Galilea la Iordan,
a venit şi Isus, la Ioan
să-i ceară să-L boteze.
Inima lui Ioan începu să vibreze,
el, avea nevoie de botezul lui Isus.
Nu-nţelegea cum să boteze
pe Cel, de el mai presus.
Dar, Isus, i-a cerut să-mplinească,
o lucrare dumnezeiască:

- Ioane, sa nu zăbovim,
”c-aşa se cade să-mplinim,
tot ce trebuie împlinit,”
căci pentru asta am venit.
"Asta-i calea de urmat"
şi-n Iordan El a intrat.

De-ndată ce-a fost botezat,
din cer în chip de porumbel,
Duhul Lui Dumnezeu s-a aşezat,
peste El.
Iar din cer un glas a răsunat:
"Acesta este Fiul Meu preaiubit,
în care Îmi găsesc plăcerea."

Lucrarea minunată s-a împlinit,
Botezul s-a făcut, cum se cerea.
De-atunci au năvălit popoare,
spre a cerului hotare.
Milioane au fost botezate,
în legământ până la moarte.

Astăzi ai prilejul ca să crezi,
şi botezul Lui Isus, sa îl urmezi.
Nu lăsa să treacă vremea ta,
De adevăr, nu te îndepărta.

Predă-ţi azi inima, grăbeşte,
sufletul tău mântuire doreşte.
Iubirea bate la inimă încetişor,
te cheamă la sfântul izvor.

Vino, recunoaşte-L pe Creator,
nu pune păcatului zăvor.
De robia păcatul oricât de mic pare,
cine crede şi se botează, are salvare.

Bate la uşa inimii tale Iubirea,
E Salvatorul tău, ţi-aduce nemurirea.
Ţi-aduce salvarea din moarte,
Deschide uşa, de viaţă să ai parte.

Cine crede şi face tot ce Domnu-i cere,
spre cerul veşniciei aleargă, nu piere.
Călătoria spre Cetatea Luminii de sus,
n-o poţi face, decât alături de Isus.
Deschide-ţi inima, să intre în ea, Isus,
lasă-te de credinţa străpuns.
Să intre lumina vie, să facă curăţie,
să spele gândul şi trupul de murdărie.

Intră în apă şi fă legământul de slujire,
prin actul de-nfiere, legământ de iubire,
cu Sânge Sfânt legalizat,
prin credinţa ta deplină, autentificat.

Botezul, e legământ între tine şi Isus,
oficializarea credinţei, ce te duce sus.
Trainică legătură pentru om, făcută
prin naşterea din nou, viaţă renăscută.
Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Cina Domnului Doctrine crestine
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Botezul Doctrine crestine
Prin botez, noi ne mărturisim credinţa în moartea şi învierea lui Isus Hristos şi dăm mărturie privind moartea noastră faţă de păcat şi hotărârea de a duce o viaţă nouă. În acest fel, Îl recunoaştem p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Unitatea în trupul lui Hristos Doctrine crestine
Biserica este un corp de credincioşi, compus din mulţi membri, chemaţi din toate naţiunile, limbile şi popoarele. În Hristos, noi suntem o nouă creaţie; deosebirile de rasă, cultură, educaţie şi naţio...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Rămășița și misiunea ei Doctrine crestine
Biserica universală este compusă din toţi aceia care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în zilele sfârşitului – o perioadă de apostazie foarte răspândită – o rămăşiţă a fost chemată să păzească porunci...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Biserica Doctrine crestine
Biserica este comunitatea de credincioşi care Îl recunosc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ca o continuare a poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemaţi să ieşim din...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creșterea în Hristos Doctrine crestine
Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obţinut victoria asupra forţelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe Pământ a ţinut sub control spi­ritele demonice, le-a frânt puterea şi a asigurat condamnar...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Experiența mântuirii Doctrine crestine
În infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca, în El, noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Duhul Sfâ...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Viața, moartea și învierea Domnului Hristos Doctrine crestine
În viaţa Domnului Hristos de perfectă ascultare de voinţa lui Dumnezeu, în suferinţele Sale, în moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatul omenirii, astfel în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Marea Luptă Doctrine crestine
Întreaga omenire este în prezent implicată în marea luptă dintre Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa şi suveranitatea Sa asupra universului. Acest conflict a început în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Natura omului Doctrine crestine
Bărbatul şi femeia au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, dotaţi cu individualitate, cu puterea şi cu libertatea de a gândi şi de a acţiona. Deşi au fost creaţi ca fiinţe libere, fiecare om este o u...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise