text Poezii crestine

Visez o sărbătoare...

de Emanuel Hasan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Hasan
Un an de biruință,
Un an de îndurare
A fost anul ce-n zarea
Trecutului s-a stins;
Acuma, prin credință,
Aștept cu nerăbdare
Anul cel nou în care
M-apropii de-al meu vis!
Visez să am o casă
Scăldată în lumină,
Visez uliți de aur
Şi-o mare de cristal. .
Şi o grădină-aleasă
Pe veci cu zi senină
În care să port lauri
Cu pietre de smarald;
Visez o sărbătoare
Cu zeci de mii de harfe,
Cu simfonii eterne
Lăudând pe Cel Preasfânt,
Visez sfânta serbare
Şi-a cerului cântare
Cântată în splendoare
Cu cei de pe Pământ!
Cu toți răscumpărații
Care-au plecat la ceruri
Lăsând durere-n urmă
Dar și speranțe vii
Că ne-om vedea toți frații
Și vom cânta în coruri
Acol' unde se curmă
Și lacrimi și suspini. .
Că prin sfânta răpire
Se va-mplini şi taina
Ce-a stat atât ascunsă
Ca sub un lacăt sfânt,
Că la reântregire
Toți cei ce-i poartă haina
Vor sta cu El la masă
De tot ce-a fost, uitând...
Visez... cu ochii-n zare
Spre cerul care-acuma
E înțesat de ceață
De neguri şi de nori,
Dar dincolo-i splendoare
Ce nu văzut-a huma
Şi-o sfântă dimineață
Şi-eternă-n viitor.
Aproape, mai aproape
De ceruri și de slavă
De visul meu cel veșnic
C-un an încă eu sunt,
Aici lăsa-voi toate
Doar casa mea cea dragă,
Aș vrea să-mi fie-alături
În cer când am s-ajung!








Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise