text Poezii crestine

Vestesc un An de îndurare

de Arancutean Eliza
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Arancutean Eliza
Vestesc un An de îndurare

Isaia 30:18. “Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!”

Anii zboară ca un vânt de primăvară,
Pentru omul bogat și omul ce ară,
Tu rămâi, Doamne, anii Tăi nu se sfârșesc,
Rămâne și clipa când spre Tine privesc.


Cumpănă de ani, îngerii se adună,
Trâmbițele cerului duios răsună:
-"Domnul nostru, Dumnezeul veșniciei,
Îi asteaptă și pe copiii Câmpiei!

Domnul nostru, Dumnezeul lui Israel,
Așteaptă să-ți întorci privirile spre El!
Veniți cu gândul, trimiteți inima Sus,
Aduceți laude Regelui Isus!"


Îmi trimit privirea cu raza de lună,
Îmi trimit gândul pe a vântului strună,
Îmi scriu dorul meu pe fulgul cel alb de nea,
Și inima-mi zboară strigând "Aleluia!"


Creația toată dansează în roată,
Pe aripa inimii, vin eu la Poartă:
-Stapân al Timpului și al veșniciei,
Mai dă un An Nou copiilor Câmpiei!

Cu oastea cerului îmi plec genunchii,
Îmi ridic și eu spre Tine, Doamne, ochii:
Tatăl meu și Dumnezeul lui Israel,
Îndură-te de cel ce privește spre cer!


Lasă sa curgă pacea Ta ca un pârâu,
De la al Tău izvor, care-i veșnic și viu,
Să fiu săturat zilnic cu mană de Sus,
Rănile mele, vindecate de Isus!


Mai dă-ne un An Nou și cu raze de Sus,
Înflorească ramuri sub Soarele Isus,
Domnul meu și Dumnezeul lui Israel,
Ai milă de cei ce nădăjduiesc în cer!


Trâmbița cerului, duios, iar răsună,
Inima mea, de pe cer, slove adună:
"-Vestesc An de îndurare al Domnului,
Căci Tatăl se îndură de copiii Lui!"


Raze albe de slavă înfloresc pe cer,
Cântece de ciocârlii răsună pe el:
-"Domnul se milostivește de Israel,
Ferice de cei ce nădăjduiesc în El!"

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Fiul Doctrine crestine
Dumnezeu Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile, prin El se face cunoscut caracterul lui Dumnezeu, se aduce la îndeplinire salvarea omenirii şi lumea este...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Tatăl Doctrine crestine
Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Stăpânul întregii lumi create. El este drept şi sfânt, milos şi îndurător, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie. Calităţi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeirea Doctrine crestine
Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate a trei Persoane coexis­tând din veşnicie. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotcunoscător, mai presus de toate şi pretutindeni pr...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Cuvantul lui Dumnezeu Doctrine crestine
Sfânta Scriptură, Vechiul şi Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, transmis prin inspiraţie divină, prin oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, care au vorbit şi au scris mişcaţi de Duhu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise