Ne închinăm cu bucurie

Ne închinăm cu bucurie

Aplecându-ne genunchii
Ne închinăm cu bucurie
Căci inima și rărunchii;
Tot ce suntem noi, El știe...
Știe când deschidem ochii,
Ce privim cu bucurie...

Ce simțim, ce ne dorim,
Ce ne-apasă și frământă,
Ce urâm și ce iubim...
Ce ne doare și înspăimântă,
Ce ascundem când vorbim
Dintr-o inimă înfrântă...

Știe ce ne preocupă
Și ce interese avem,
Știe tot ce-n noi se întrupă,
Chiar și ce noi nu vedem
Și de toate Se ocupă
Îndurătorul Suprem!

Îndurarea cea divină,
Iată, ne deschide ușa
Spre-un nou An ce va să vină,
Dar acesta-i doar un vis...
Nu-i scânteia nici cenușa...
Doar iluzie și-abis!

E-o ușă deschisă - „Azi” -
Mâine-i ce vrea Dumnezeu,
Poate-i hotărât să cazi
Căci „securea” Sa divină,
(Neglijată mai mereu),
S-a înfipt la rădăcină...

Poate roada ce-ai adus
Chiar puțină și săracă,
Onorează pe Isus
Și pe „Vier” Îl împacă.
Poate nu... Privește-n sus
Mai atent... Asta nu-i joacă!

Domnul are pentru tine
Pregătit tot ce-i mai bun
Dar atenție creștine
Și ascultă-mă ce-ți spun;
El vrea roadă! Tu, știi bine,
De rodești rodul cel bun...

Dacă va mai fi un an
E-o dovadă de îndurare
Pentru sufletul sărman,
Să găsească eliberare
De sub jugul lui Satan
Și la al Său jug bun să are!

Profitând de așa Îndurare
Și mulțumind pentru toate
Ne îndreptăm cu adorare
Către Cel ce totul poate
Și-L rugăm cu înflăcărare
Să ne-ajute mai departe!

31/12/2018*Ioan Hapca
(Zaragoza)