text Poezii crestine

Înc-un an s-a consumat

de George Cornici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
ÎNC-UN AN S-A CONSUMAT...

Înc-un an s-a consumat,
A zburat spre altă zare
A fost binecuvântat
Sfântul Duh ne-a mângâiat
Și ne-a dat orientare
Spre Tărâmul mult visat.

Înc-un an bogat în har
A trecut spre veșnicie
Filele din calendar
Au fost aruncate iar
Ne cuprinde-o nostalgie
Și un dor de-un alt hotar.

Daruri multe am primit
Din cămara cea cerească
Am mai plâns, am mai glumit.
Greutăți am depășit
Doar prin grija părintească
A Stăpânului iubit.

Au fost zile și cu nori
Și destule-au fost torente
Dar când am privit spre sori
Am văzut numai splendori
Și-au urmat evenimente
Unde-am fost biruitori.

Spre Cetate-am fost ghidați
De Lumina ce dă viață
Și am fost interesați
Să edificăm pe frați
Cu-a Păstorului povață
Să știe că-s cercetați.

Am parcurs un drum pietros
Dar trăit-am o minune
Căci l-a netezit Hristos
Cu-al Lui zâmbet prietenos
Ce-ndeamnă la misiune
Chiar într-un ținut spinos.

Vânturi au izbit în vas,
Bolile n-au fost absente
Dar mesaje ne-au atras
Spre un Plai numit ”Acas”
Iar în stările urgente
Am învins orice impas...

O, posibil n-ar fi fost
Să producem demnitate
Făr-un sigur Adăpost
În care-am găsit un rost
Ce a pus prioritate
Pe Cuvânt și-al jerfei cost.

Înc-un an s-a consumat,
An de vis și frământare
Dar necazul l-am purtat
Tatăl mult ne-a cercetat
Ca s-avem încredințare
Că la slavă ne-a chemat.

George Cornici/Sfârșit de an, 2012

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise