text Poezii crestine

Domnul e Păstorul nost'

de Ioan Vasiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto:""Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc
pe Mine, și așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl, și cum cunosc Eu pe
Tatăl;și Eu Îmi dau viața pentru oile Mele. Mai am și alte oi care nu sunt
din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de gla-
sul Meu, și va fi o turmă și un Păstor. Amin!""Ioan 10:14,15,16.

Chiar dacă lumea e plină
De necazuri și probleme,
Când Domnul e Păstorul meu
De nimic nu mă voi teme.

Nici de trec prin sărăcie
N-am de ce să mă înfric:
Când Domnul e Păstorul meu
Nu duc lipsă de nimic.

El mă paște-n pășuni verzi
Și mă satură, în tihnă;
El mă duce întotdeauna
Lângă ape de odihnă.

Dar, Domnul e Păstorul meu
Și mă duce pe-a Sa cale,
Numai dacă eu sunt una
Dintre oile turmei Sale.

Numai de-L urmez pe Domnul
Blând, supus, ascultător,
Voi fi cu frații-n turma Lui
Și El bunul meu Păstor.

Cei lumești privesc cu teamă
Înspre vremea viitoare:
Nu cumva vor duce lipsuri,
De-o veni o strâmtorare?

Și în teama ce-i cuprinde
Ei adună pic cu pic,
Neîndrăznind să spună că
Nu duc lipsă de nimic.

Dar, urmează-L cu credință
Pe Cel plin de bunătate,
Și El se va-ngriji de tine
Ca să fii bogat în toate.

Că cine se încrede în Domnul
- Credincios cu-adevărat -
Oricât ar fi lipsa de mare
Din belșug e săturat.

Și-i va da pâine pe masă
Să aibă ce pune-n gură;
Îi va umplea mereu ulciorul
Ca văduvei din Scriptură.

Căci așa vorbește Domnul
Prin prorocul Ezechiel:
"Eu Însumi Mi-oi paște oile
Pe munții lui Israel.

Voi căuta pe cea pierdută;
O să-ntorc cea rătăcită;
Voi întări-o pe cea slabă
Și voi lega pe cea rănită."

Frații mei! Pe-acest pământ
Noi suntem niște străini...
Să nu uităm nici o clipită
Cum erau primii creștini.

Când apostolii-n lucrare
Mărturiseau cu putere
Oamenilor din norod
Despre-a Domnului înviere,

Nici unul nu ducea lipsă
Că primeau dar după dar;
Și Însuși Domnul revărsase
Peste toți un mare har.

Și erau plini de puterea
Harului mântuitor,
Fiindcă toți erau o turmă
Și Domnul, Păstorul lor.

Fraților!
N-am dus lipsă-n vechiul an,
Și-I mulțumim pentru ce-a fost;
N-om duce nici anu-acesta,
Că Domnul e Păstorul nost'.

El ne paște-n pășuni verzi
Și ne satură, în tihnă;
El ne duce întotdeauna
Lângă ape de odihnă.
Amin!


Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise