text Poezii crestine

Azi, când vechiul an se duce

de Ioan Vasiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto: ""Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viață,
prin ea mai am și eu suflare, căci Tu mă faci iarăși sănătos
și îmi dai iarăși viața."" Amin! Isaia 38:16.

Azi, când vechiul an se duce,
Pe genunchi Îți mulțumim -
Jertfă Sfântă de pe Cruce,
Că prin Tine Noi trăim.

Îți mulțumim că-n clipe grele
Ai fost cu noi adeseori,
De-am putut trece prin ele
Și-am ieșit biruitori.

Tu ne-ai încins cu putere
Când în trup am obosit
Și-ai fost sfântă mângâiere
Pentru orice duh mâhnit.

Când boala ne-a tras înapoi
Și-am ajuns neputincioși,
Ai pus iarăși viață în noi
Și ne-ai făcut sănătoși.

Tu ne-ai ocrotit ființa
Cu puterea Mâinii Tale
Și ne-ai întărit credința
Să umblăm pe a Ta cale.

În necaz și-n încercare
Duhul Tău ne-a întărit
Și în orice împrejurare
Dreapta Ta ne-a sprijinit.

Iar în lupta cu cel rău
Păcatul ne-ar fi răpus
Fără ajutorul Tău -
Fără putere de sus.

Azi, venim cu mulțumire
Și smerită închinare,
Că numai prin a Ta iubire
Mai putem sta în picioare.

Pentru anul care vine -
Că cel vechi acum apune,
Înălțăm, Doamne, spre Tine
O fierbinte rugăciune:

Doamne, dă-ne Tu tărie
Pe calea cucerniciei,
Ca-n mintea noastră să nu fie
Decât gândul veșniciei.

Întărește-n noi dorința
De a deveni mai sfinți -
Fă-ne, Doamne, prin credință,
Ai sfințeniei terebinți.

Doamne, suspinăm și plângem,
După-al Tău Cuvânt tânjim...
Vrem ca-n inimă să-L strângem,
Să nu mai păcătuim.

Fă-ne credința să crească
Să putem umbla-n lumină,
De pacea Ta dumnezeiască
Inima să fie plină.

Întărește în noi gândul
De-a ne pocăi mereu,
Ca s-ajungem toți în rândul
Sfinților lui Dumnezeu.
Amin! Alba Iulia 26 decembrie 2018

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise