Tristeți doborâtoare

Mă doare inima în mine
Mă doare necredința uneori
Și nu știu cum să fac să fie bine
Mă-ncearcă clipa iar și nu văd zori
Să fie așa pe calea noastră...
Când trec o punte alta în cale se ivi
Mi-e casa inimii-n ruine
Și bucuria ce o aștept n-o pot clădi
Mie sufletul întristat și boala nu m-ajută
In trup simt ale duhului dureri
Aș alerga departe aș fugi de mine
De gândul întristării și de nori
E clipa oarbă și absurdă
Și bâjbâiesc în ziuă ca-ntr-o noapte grea
O, vino îndată de-mi ajută
De ce nu-mi lași un far, o stea?
O rază să întrezăresc seninul
Să m-odihnesc o clipă și atât
Să mă trezesc că-s iarăși fericită
C-a fost un vis urât ce s-a sfârșit...
E greu când vreau răpuns și nu mai vine...
Deși în rugă eu Te chem necontenit
Și-aștept un semn înspre mai bine
Dar ziua trece iar răspunsul n-a venit...
Răbdarea roade o cangrenă-n mine
S-aștept? Timpul nu-i în câștigul meu...
Tu esti puterea ce mă ține
Tu esti nădejdea mea în ceasul greu...
Un ceas ce-i mult mai lung ca altădată
Și bucuria-i suspendată undeva în drum
Aș vrea să înțeleg voința Ta de Tată
Acum când visul meu se face-n scrum...