text Poezii crestine

Treptele eterne

de George Lupsea
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Lupsea

O pulbere din tainica grădină,
Care în mâna Celui sfânt s-a prelucrat;
Ajun-se în păcat, purtând o vină
Căci de Cel sfânt, cei doi n-au ascultat!

Şi au pierdut de-atunci eternitatea,
Departe fiind, de-al cerului lumină,
apoi pierdut-au eii şi libertatea
şi tot mai rău se afund-au în tină.

Dar iată într-o zi Acel din ceruri,
Văzând păcatul cum se înmulţeşte...
A adunat toţi sfinţii-n a Lui cercuri,
Să dea izbândă celui ce trudeşte!

Văzând că nu mai are vre-o scăpare
Puterea omului, fiind limitată,
Atuncea Cel care i-a dat suflare,
Un sfat ceresc anunţă dintr-o dată!

Am creat omul cu-a Mea-nfăţişare
Şi îl iubesc ca şi pe Fiul meu.
Doresc ca să trăiască-n fericire
Să poată-ajunge-aici unde sunt Eu!

Şi-ndată coborâ din strălucire!
Un Fiu de Dumnezeu nemărginit,
Luând trup omenesc, a dat iertare
când pentru om Cristos a suferit.

Acolo El şi-a arătat iubirea
Pentru acel, din tainica grădină,
Acolo El adu-Sa nemurirea
La cei care se-ntorc iar la lumină!

Iar toţi aceea care s-au predat
Pe braţul Celui sfânt din veşnicie,
Curând vor fi în ţara de zmarald
Şi vor trăi pe veci în bucurie:...

Iubitul meu n-ai vrea să vii cu noi
Acolo unde-i veşnica grădină,
Renunţă azi,la lumea de noroi
Urcând pe treptele eterne la lumină.

Amin




Cele mai recente resurse creștine scrise

"Despre calea îngustă şi poarta strâmtă"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce înţelegeţi Dvs. prin „calea îngustă” şi „poarta strâmtă” şi cum le căutaţi?Ca să înţelegem acest adevăr din Sfintele Scripturi, să privim mai întâ...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poţi să te rogi pentru căsătoria cu bărbatul de care îţi place?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este normal ca fata să se roage pentru căsătoria cu o persoană concretă? În ultimul timp am multe avansuri din partea băieţilor, am obosit şi, când v...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre transplantul de organe?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce părere aveţi despre transplantul de organe de la o persoană aflată pe moarte la una care are nevoie de acel organ pentru a supravieţui?În Biblie n...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre schimbarea sexului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce poziţie adoptaţi vizavi de schimbarea de sex şi ingineria genetică care intenţionează să aplice clonarea la om?Nu pot să adopt o altă poziţie decâ...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să cunoşti darul tău spiritual?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ştiu că fiecare creştin născut din nou posedă cel puţin un dar spiritual. Cum pot să aflu care este darul meu? Ştiu că există manualul cu studiul res...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre abstinenţa de la relaţii sexuale în căsătorie"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea:Nu sunt căsătorit, dar urmează să mă căsătoresc în curând. Colegii de serviciu sunt căsătoriţi şi se vorbeşte foarte mult despre relaţiile lor sexua...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce a apărut mai înainte: Biblia sau Coranul?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am avut o polemică cu un prieten al meu pe baza unui mic subiect. Întrebarea sună astfel: Ce cuvânt este mai vechi – Biblia sau Coranul? După care de...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Când are loc naşterea din nou?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am auzit despre învăţătura unei erezii conform căreia naşterea din nou a creştinului nu ar avea loc pe acest pământ. Ei spun că aici noi doar suntem concepuţi,...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce comunismul este diabolic? (3 argumente)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Comunismul este nu doar o doctrină politică, ci o mișcare cu profunde implicații diabolice și lucrul acesta se vede bine la citirea cu atenție a Bibliei. În ac...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cinci (5) adevăruri despre tradiția religioasă"
Categorie: Raspunsuri biblice   În ultima vreme pe portalul Moldova Creștină s-a încins o aprinsă dispută pe marginea importanței sfintelor tradiții vizavi de Sfânta Scriptură. Toate po...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise