text Poezii crestine

Sunt gata să plec!

de Ilie Belciu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ilie Belciu

Sunt gata să plec!

Un dor fără seamăn în suflet păstrez
Un vis pentru ,,Veacul" ce n-are sfârşit,
Cu toată fiinţa din zori să lucrez,
În slujba Acelui ce-ntâi m-a iubit.

Pe ,,Stânca vieţii" să stau neclintit,
Şi-n Ceruri palate mereu sa zidesc,
Să fiu todeauna, deplin pregătit,
Să plec înspre Slava eternă doresc.


Cu ochii-ndreptaţi totdeauna spre Cer,
Pe ,,Malul speranţei" să fiu ca un far,
Prin valea umbrită de nori, mesager,
Ce poartă ,,Drapelul salvării" prin Har.

O clipă măcar să nu treacă doresc,
În care să nu împlinesc Voia ta,
Spre Tine Isuse cu drag să privesc,
Şi sfânta-Ţi prezenţă doar pace să-mi dea.


Mulţi ani de-ar mai fi pe pământ să trăiesc,
Cu Tine Isus, să trăiesc fericit,
Şi dacă ar fii drumul meu să-l sfârşesc,
Să fiu totdeauna de zbor pregătit.

Fiorii plecării din lumea de chin,
Nu vreau niciodată în suflet să-i am,
Ci dorul de Cerul cel veşnic senin,
Să-mi toarne în suflet al păcii balsam.

Şi dacă ar fii prin necazuri si chin,
În valea umbrită de moarte sa trec,
Şi-n ziua durerii si-n ceasul senin,
Sa pot spune Doamne: Sunt gata sa
plec!

Amin Ilie Belciu






Cele mai recente resurse creștine scrise

"Atitudinea Bisericii primare față de Cuvântul lui Dumnezeu"
Categorie: Raspunsuri biblice   Cartea Faptele Apostolilor este cartea în care ni se relatează istoria Bisericii Primare. Nu întâmplător Dumnezeu a îngăduit ca una din cele 66 de cărţi...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să fii un învăţător care formează ucenici?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chemarea fiecărui învăţător al Cuvântului lui Dumnezeu este să formeze ucenici ai Domnului Isus Hristos, oameni care Îl urmează în toată voia Lui. Cu părere de...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să faci când nu ai dorinţă să lucrezi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Zilele acestea am primit următoarea întrebare de la un tânăr cititor al portalului http://www.moldovacrestina.mdCasa mea e mare şi e foarte mult de lucru. Cum...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este partea Neamurilor în Noul Legământ?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În articolul “Ce este pocăinţa?” am scris că Dumnezeu este Cel care produce pocăinţa în inima celor ce intră în Noul Legământ. Din pasajele Vechiului Testament...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedeze copiii când părinţii le interzic să frecventeze biserica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Zilele acestea am primit această întrebare şi în acest articol vin să dau un răspuns din Sfintele Scripturi însoţit de sfaturi practice pentru copiii care sunt...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dezvoltarea spiritului de echipă în familie (partea I)"
Categorie: Raspunsuri biblice  În fiecare zi, într-un fel sau altul, facem parte dintr-o echipă. În unele cazuri putem alege echipa în care ne dorim să activăm, alteori nu. De exemplu, nimen...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să foloseşti competiţiile sportive pentru proclamarea Evangheliei?"
Categorie: Raspunsuri biblice Am primit azi un mesaj de la un sportiv creştin vestit din ţară care organizează acum o competiţie şi mi-a cerut sfatul cum ar putea să folosească această ocazie cât...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dezvoltarea spiritului de echipă în familie (partea II)"
Categorie: Raspunsuri biblice  (CONTINUARE. Găsiți partea I aici: https://moldovacrestina.md/dezvoltarea-spiritului-de-echipa)Falimentul lui Eli în crearea unei echipe eficienteEli era preot...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Meditaţii despre aprecierea elevilor cu nota maximă (zece)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am hotărât să scriu acest articol după ce am observat anumite neînţelegeri şi atitudini greşite faţă de nota maximă la elevi, învăţători şi părinţii elevilor....
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trezire"
Categorie: Raspunsuri biblice  Într-o zi cu soareCineva se ruga ,Ca să se trezească ploaiaDin fiinţa sa .Şi se ruga aşa :” Câteva clipe te părăsisem ,dar te voi primi înapoicu mari îndurări...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise