Străinul...

Pășesc îngândurat pe drumul
Atâtor mii și mii de vise
Lăsând în urmă numai unul
Un gând, ce noaptea îl ucise...

Pășesc îngândurat și singur
Plătind al vieții greu suspin
Sub lespezile conștiinței
Nu mai găsesc nimic sublim...

Pășesc îngândurat, pe-alocuri
Au răsărit pe câmpuri macii
Pe mine însă umbrele serii
M-aruncă iar în vechi dizgrații...

Pășesc îngândurat, în zare
Deodată se făcu mister
Un trecător, o gloată mare
Se-ndreaptă către deal cu zel...

Pășesc îngândurat, strivindu-mi
În minte, ultimele patimi
Să fug, să-L văd pe-acela Unul
De ce-i bătut, scuipat și-n lacrimi...?

-----------------------------------

Pășesc în tihnă, anii vremii
S-au scurs, lăsând în urmă zarea
În ziua aceea lângă cruce,
Văzut-am în Străin, IERTAREA...

Iubirea, Pacea, Mântuirea
Un univers nemărginit
O viață nouă oferită
Prin El, căci prețul l-a plătit...

Pășesc cu dor, cerul albastru
Mi-e țel, coroana cea de vis...
Mă-ndrept spre ziua revederii
Cu-acel Străin...în Paradis.

- iunie 2007 -