Se va topi văzduhul

SE VA TOPI VĂZDUHUL

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Petru ne-a lăsat în scris despre-a lui ISUS venire
Şi ne-a zis că DOMNUL vine fără nici o zăbovire.
Să veghem în orice clipă, să avem un cuget treaz,
Ca să nu ne prindă noaptea, al sfârşitului necaz.

Ziua DOMNULUI cea mare, sau potopul cel de foc,
Va topi şi cer şi astre cu pământul la un loc.
Cu un bubuit de tunet, însuşi DOMNUL DUMNEZEU,
Va topi şi nori şi stele, tot ţinutul celui rău.

Asta este răzbunarea şi mânia Celui Sfânt,
Ce va exploda deodată şi în cer şi pe pământ.
DUMNEZEUL veşniciei va striga: "A fost destul."
De puterea Lui cea mare, cerul se va face sul.

Uriaşa catastrofă, sau dezastrul colosal,
Va aprinde universul într-un cataclism total.
Cu suflarea gurii Sale pe cel rău îl va strivi
Şi în marea cea de flăcări veşnic se va chinui.

DOMNUL nimiceşte răul până jos la temelie,
În viaţa viitoare nici un rău să nu mai fie.
Asta-i judecata mare şi sfârşitul tuturor
Când va fi şi neagra moarte aruncată în cuptor.

Căci şi moartea şi văzduhul, locuinţa celor morţi,
Au fost aruncate-n flăcări, iadu-ntreg cu tot cu porţi.
Fumul se ridică veşnic din acel fantastic iaz,
Căci a doua moarte este chin şi nesfârşit necaz.

În această chinuire se vor tângui mereu,
Toţi vrăjmaşii mântuirii împreună cu cel rău.
Deşi au văzut potopul, deşi DOMNUL le-a vorbit,
Prin acel dezastru mare, răii nu s-au pocăit.

Apoi le-a stricat ţinutul, focul i-a topit de vii,
Căci Sodoma şu Gomora stau exemplu, mărturii.
DOMNUL i-a lovit cu ape, cu furtuni şi cu văpăi,
Dar cu toate-acestea iată, oamenii sunt tot mai răi.

Şase mii de ani de zile soarele a numărat,
De când DUMNEZEU într-una cheamă lumea din păcat.
Îndelunga Lui răbdare ne aşteaptă să venim,
Pentru toată răutatea astăzi să ne pocăim.

Căci sfârşitul, sau venirea DOMNULUI ISUS HRISTOS,
Este un secret, o taină pentru neamul păcătos.
Ei vor fi surprinşi, dar sfinţii vor trăi momente sfinte,
Despre ziua revenirii este scris de mai-nainte.

Ei batjocoresc ironic veşnica făgăduinţă,
Dar creştinii toţi aşteaptă ziua mare prin credinţă.
Printre sutele de semne care ne arată zorii,
Azi s-au înmulţit în lume răii, batjocoritorii.

Oameni care râd făţarnic de cuvintele Scripturii,
Dar şi oameni care-aşteaptă transformările naturii.
După ce vor arde toate, cel dintâi enorm tablou,
DOMNUL rezideşte iarăşi un pământ şi cerul nou.

Unde va domni dreptatea, DUMNEZEU, neprihănirea,
Căci demult e pregătită ca răsplată fericirea.
DUMNEZEU nu zăboveşte în aceste acţiuni,
Dar depinde şi de oameni, şi de-a noastre rugăciuni.

Noi putem grăbi venirea judecăţii de apoi
Alipindu-ne de DOMNUL, lepădându-ne de noi.
Dacă şi aşa vor trece toate-acestea, ce mai staţi?
Haideţi să umblăm cu DOMNUL ca şi primii noştri fraţi.

Să vestim la oameni pace, anul îndurării sfinte,
Dar şi ziua judecăţii cu pedeapsa ei fierbinte.
Despre ziua cea grozavă care mistuie şi arde
Ca şi miriştea de paie, zecile de miliarde.

Furnicarul de pe Terra, îngroziţi de chinul greu,
Vor cunoaşte-atunci cu toţii că există DUMNEZEU,
Ar dori sărmana lume să dea timpul înapoi
Ca să caute pocăinţa şi să meargă sus cu noi.

Credincioşii cei de formă care-s printre noi mascaţi,
Ar dori să fie-atuncea credincioşi adevăraţi.
Judecata va decide locul fiecărui ins,
Veşnicia fericirii, sau cuptorul cel aprins.

Fiecare cu dosarul, inculpaţii acuzaţi,
Îşi vor auzi sentinţa, după fapte judecaţi.
La aceasta judecată care-a pronunţat sentinţa,
Vor scăpa numai aceia care şi-au păzit credinţa.

Ei vor sta în partea dreaptă cu ISUS şi cei salvaţi,
Căci în stânga e mulţimea, păcătoşii blestemaţi.
Dragul meu, ce-asculţi acestea, cât mai porţi în piept tăria,
Unde te-ai decis să-ţi fie, viitorul, veşnicia?

Poate niciodată gândul nu te-a dus aşa departe,
Dar să ştii că despre-acestea este scris în Sfânta Carte.
Timpul nostru se măsoară după lună, după soare,
Cine însă e în stare veşnicia s-o măsoare?

O mie de ani de-ai noştri, înaintea Celui Sfânt,
E o zi din mersul stelei care vine spre pământ.
Despre care stea e vorba? poate te întrebi uimit...
Despre Steaua dimineţii, de Luceafărul slăvit.

Matematica divină este fără greş, să ştii,
DUMNEZEUL nostru vine, vine, nu va zăbovi!
O mie de ani de-ai noştri când priveşti în infinit,
Este ziua mântuirii care este spre sfârşit.

Timpul pe cadranul veşnic, anii care-au mai rămas,
Ne arată că venirea DOMNULUI e la un pas.
Înterpreţii Cărţii Sfinte întorc filă după filă,
Şi ne spun că DOMNUL astăzi este încă plin de milă.

Mâine tronul judecăţii va fi fără părtinire,
Tronul alb înseamnă pace, judecată, răsplătire.
DOMNUL ţi-a bătut la uşă, cât mai ai de gând să stai?
Pocăinţa este calea care duce sus în rai.

AMIN