text Poezii crestine

Să fim sare

de Dionisie Giuchici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dionisie Giuchici
SĂ FIM SARE

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Fie drumul cât de greu, fie lupta cât de mare,
DOMNUL ne-a chemat să fim, în această lume, sare.
DUMNEZEUL nostru veşnic, DUMNEZEUL îndurării,
Ne-a zis: "Arătaţi la oameni pocăinţa, gustul sării!"

Pocăinţă, fapte sfinte, o viaţă fără pată,
Chiar şi vorba să ne fie de Cuvântul sfânt sărată.
Să fim în bucate sare, să dăm gustul bun mâncării,
Să găsească cei ce caută masa binecuvântării.

Să purtăm în noi tăria şi puterea conservării,
Ca şi sarea din oceane şi din adâncimea mării.
Câte calităţi subtile le găseşti ascunse-n sare
Ape, diferite ape, la izvoare balneare.

Chiar şi grâul şi verdeaţa, tot ce prinde rădăcină,
Fără săruri minerale n-ar mai fi nici o grădină.
DUMNEZEUL, Creatorul, n-a uitat să pună sare,
Căci pământul nu-i cum credeţi, doar o oarbă întâmplare.

Ce-ar fi fost cu-atâtea ape din adâncurile mării?
Ar fi dispărut toţi peştii fără forţa conservării.
Dar cu toate-acestea, uite ce bizare catapulci
În această saramură stau şi umblă peştii dulci.

Ce uzină siderală, ce lucrare minunată!
Apă dulce poartă norii, care-a fost în mări sărată.
Sarea oarecum e moartă fără muguri, rădăcini,
Dar şi viaţa fără sare vestejeşte în grădini.

Vorbele acestea multe nu e jocul de cuvinte,
Ci dovada că există un Stăpân, un Sfânt Părinte.
Unul care guvernează peste legile naturii,
Binecuvântând pe oameni cu poruncile Scripturii.

Binecuvântând planeta cu nuanţe cristaline,
Cu sidefuri, diamante, şi cu flori frumoase, fine.
Şi cu pâine şi cu sare, cu salutul strămoşesc,
Daruri binecuvântate pentru neamul omenesc.

Din aceeaşi plămădeală, din aceeaşi vatră sacră,
Creşte portocala dulce, iar lămâia foarte acră.
Câte gusturi diferite se înalţă din noroi!
Vitamine îndulcite şi sărate pentru noi.

Ce uzină colosală, ce laborator ciudat!
Oaia paşte iarbă verde, laptele e alb, curat.
Animale vegetale, chiar şi omul imoral,
Toate s-au născut din zona şi din regnul mineral.

Numai partea sufletească, duhul care ne-a dat sens,
Ne separă şi ne face să fim homo sapiens.
Să purtăm în noi statura, chipul noului Adam,
Să fim credincioşi ca fiii credinciosului Avraam.

Printre zeci de comparaţii ilustrate, pilduiri,
În Scriptura sfântă, sarea are-aceleaşi oglindiri.
"Voi sunteţi în lume sare!" -dar de când am devenit?
Întrebarea ce se pune nu e greu de tâlcuit.

De când ne-am întors la DOMNUL, de când El ne-a botezat,
Cu credinţă şi iubire El în suflet ne-a sărat.
Iată-ne făpturi ciudate transformaţi în stâlpi de sare,
Asta-i însă calitatea cea mai sfântă, cea mai mare.

Roadă care o numeşte Cartea Sfântă -înfrânare-
Să te lupţi cu tine însuşi şi să-nvingi, înseamnă sare.
Îmbrăcaţi-vă deasemeni inima cu îndurare,
Calitatea bunătăţii să ştiţi fraţilor, e sare.

Pe această cale sfântă trebuie s-avem răbdare,
Iată altă calitate care se numeşte sare.
A-L împrumuta pe DOMNUL, fapte sfinte, ajutoare,
Pentru cei sărmani în lipsă, şi aceasta-nseamnă sare.

Sare şi-n îmbrăcăminte, după gustul creştinesc,
Fără pantaloni, femeia, fără tunsul bărbătesc.
Fără aur şi podoabe fără haine scumpe, fine,
Ci smerite şi sărate ca femeile creştine.

Fraţilor, în toate sare, în purtare, în cuvânt,
Cine predică să fie însoţit de DUHUL SFÂNT.
Dacă nu-i de sus izvorul, masa binecuvântată,
Dacă facem noi programul, ea rămâne nesărată.

Pot să fie cât de multe, şi cântări, şi poezioare,
Dacă nu se simte harul, nu e bine, nu e sare.
Pot să cânte cât de multe şi orchestre şi fanfare,
Dacă nu se-ntorc la DOMNUL cei ce-ascultă, nu e sare.

Unii denumesc fanfara numai pentru-nmormântări,
E adevărat, priviţi-o, după patru cinci cântări
A intrat în groapa rece timpul mort, purtat de val,
De frigomele ce sună marş funebru în local.

Şi Adam lipsit de slavă după negrul lui păcat,
Frunze lungi şi frunze late le-a cusut şi le-a-mbrăcat.
Sarea care-şi pierde gustul e călcată în picioare,
Sau mai bine zis, creştinul fără pocăinţă moare.

Oameni fără de esenţă, biruiţi de-a lor păcate,
Slujba ce-ar mai vrea s-o facă, este fără greutate.
Ei încearcă, se ridică în Numele Lui ISUS,
Dar degeaba, sarea sfântă, pocăinţa lor s-a dus.

Lumea care îi cunoaşte râde batjocoritor
De cântarea, poezia sau de predicile lor.
Asta-i cea mai neplăcută, cea mai nedorită stare,
Să fii sare lepădată şi călcată în picioare.

După ce-ai purtat în spate porţi de fier şi porţi de-aramă
Duelând cu duhuri rele, să fii gol şi plin de teamă.
Fiu risipitor, sau sare, care ţi-ai pierdut tăria,
Dacă vrei să vii acasă, leapădă-ţi complet mândria.

Lumea e un nor cu ape tulburate şi amare,
Vindecarea lor se face dacă pui în ele sare.
Ştiţi Elima, vrăjitorul, om din lume, fiere-amară,
Lumea fără pocăinţă e păgână, e murdară.

Lumea fără pocăinţă e departe de Scriptură,
Ei se roagă, au credinţă, dar şi blestemă şi-njură.
Vorbe multe, vorbe goale, vorbe care nu-s sărate,
Ah, şi câtă urâciune, şi blestemuri, şi păcate!

Pentru ei ISUS ne cheamă să fim pildă, să fim sare,
Ei văzând în noi pe DOMNUL să se-ntoarcă din pierzare,
Pentru ei şi Lot sărmanul, sufletul şi-l chinuieşte,
Ca să steie în Sodoma, DUMNEZEU îngăduieşte.

Pentru ei bătrânul Noe a fost pildă, a fost sare,
"Fraţilor, sfârşitul vine!" însă nu i-au dat crezare.
Dariu nu-i găseşte vină, Daniel, ce om ales!
El învinge prin credinţă al păgânilor proces.

Pentru toţi Pilat rosteşte: "Nu găsesc în El vre-o vină!"
Căci ISUS Mântuitorul a fost sare şi lumină.
Oameni răstigniţi pe cruce, aruncaţi de vii la fiare, '
Oameni care pentru alţii au fost pildă, au fost sare.

Cum ne-a arătat şi Pavel când le scrie la evrei,
Lumea veche, păcătoasă, n-a fost vrednică de ei.
Îmbrăcaţi în piei de capre, şi prin peşteri alungaţi,
Aţi avea curaj să spuneţi că sunteţi cu-aceştia fraţi?

Nu aş vrea să înţelegeţi adevărul încâlcit,
Nu erau sălbatici sfinţii, lumea nu i-a suferit.
Lumea şi stăpânitorul veacului întunecos,
Este supărat de moarte pe urmaşii lui HRISTOS.

Fraţilor, ISUS ne cheamă la războiul stelelor,
Nu cu arme nucleare, ci cu duhuri din popor.
Cu stăpânitori de triburi, îngeri fără adorare,
Care duc război de moarte cu întreaga adunare.

Îmbrăcaţi în piei de capră mai găseşti şi astăzi fraţi,
Tot prin peşteri, dar mai fine, mai prin dosuri camuflaţi.
Vin cu haină transparentă biete chipuri la-nchinat,
Ce să fie-n pas cu vremea şi cu veacul lepădat.

Vin copiii cu mustaţă, şi cu plete, ce să spui,
Îngerul căzut se luptă ca să facem voia lui.
Ah, şi câtă murdărie, necredinţă, răutate,
Numai dreapta judecată le va arăta pe toate.

Dar cu toate-acestea DOMNUL ne-a chemat pe fiecare
Să luptăm lupta cea bună şi să fim în lume sare.
În această luptă mare împotriva celui rău,
Noi învingem prin credinţa în ISUS şi DUMNEZEU.

Iar în urma biruinţei după luptele purtate,
Cu ISUS Mântuitorul vom sta în eternitate.
Până-n ziua, până-n ceasul, până-n clipa ceea mare,
DOAMNE dă-ne ajutorul ca să fim în lume sare!

AMIN

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum trebuie să fie rugăciunea în Biserică? (toţi în cor sau pe rând)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cu trebuie să se roage membrii bisericii în adunare? Să se roage toţi în cor sau câte unul singur cu voce tare?Nu găsim în Noul Testament porunci spe...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedezi când soţul catolic cere să fie împărtăşit copilul la 8 ani?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Soţul meu este catolic şi în biserica lor copiii când împlinesc 8 ani iau parte la Cina Domnului pentru prima dată. Cu prilejul acesta se face mare s...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să citeşti Biblia în baie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ceva timp în urmă am auzit de la un creştin că preferă să citească Biblia stând în baie. El spune că este un mod relaxant şi se poate gândi la ceea c...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Arca lui Noe: mit sau realitate?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Arca lui Noe avea următoarele dimensiuni: înălţime – 13.716 m; lungimea -137.16 m, lăţime -22.86 m. Atenţie! Măsurile sunt luate din biblia evreilor...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre cei 40 de sfinţi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Se spune că sărbătoarea celor 40 de sfinţi este mare. Ce spune Biblia despre ea? Cum este corect să sărbătorim? Ce să facem şi să nu facem la această...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să faci când soţul nu se poartă cu afecţiune?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Cât de drăgăstos trebuie să fie soţul cu soţia în situaţia când soţia este foarte drăgăstoasă, soţul este şi el, dar nu la fel de mult ca şi soţia, fapt ca...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De unde provin icoanele?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:De unde au apărut icoanele? Trebuie să ne închinăm la ele? Eu ştiu că în Biblie scrie să nu ne închinăm la cioplituri de lemn. Dar acestea sunt sfint...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre vina noastră înaintea lui Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Unde scrie în Biblie că suntem vinovaţi şi nu păcătoşi înaintea lui Dumnezeu? Am citit într-o carte de Sinelnikov că “înaintea lui Dumnezeu nu există...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este bine sa învăţăm copiii sa aibă frică de Isus?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Ar fi greu de răspuns la această întrebare, fără a clarifica ce avem în vedere prin expresia „frică de Isus”. Dicţionarul explicativ român ne dă următoar...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce oameni l-ar fi putut ucide pe Cain?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:In Biblie, la Geneza, scrie ca după ce Cain l-a ucis pe Abel, Cain a fost pedepsit de Dumnezeu sa rătăcească în lume, iar lui Cain i-a fost teama ca...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise