Ruga

La poala crucii Tale
Aplecu-mi ochii mei
Şi nu-ndrăznesc, o, Doamne,
Ca să-i ridic spre-ai Tăi.

Că sunt un biet nevrednic
Trudit și obosit,
Povara de păcate
Ce greu m-a copleşit,

A şters ce-i bun din mine
Şi m-a lăsat zdrobit,
Gol, singur și nevrednic,
De lume părăsit.

Şi-n lunga-mi pribegie
Pe unde-am colindat,
Căutând mereu vreun sprijin
Sau leac pentru păcat,

Am auzit de Tine
Samaritean milos,
Că vindeci orice rană
Şi speli pe păcătos.

I-asiguri veşnicia
În cer la dreapta Ta,
Crezând în jertfa-Ţi sfântă
Îi speli de vina grea.

Şi-acum, smerit stăpâne,
Mă plec îngenunchiat
Recunoscând în Tine
Pe Mielul junghiat

Îţi mulţumesc că-n schimbul
Poverii ce-am purtat
Mi-ai dat atâta pace
Şi harul Tău bogat.