text Poezii crestine

REVELATIA CRACIUNULUI

de George Cornici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
REVELAŢIA CRĂCIUNULUI

Din argintia strălucire a Universului nemărginit,
Din feerice meleaguri unde totul e desăvârşit
Te-ai coborât, O, Tată, în lumea cea meschină
S-aduci la pământeni Speranţă şi Lumină.

Te-ai coborât din sferele fără apus de soare,
Din locul îngeresc de nesfârşită sărbătoare
Te-ai identificat cu noi, cu oamenii de rând
Prin Fiul Tău, Învăţător smerit şi blând.

Venit-ai pe Pământul scăldat în neputinţă
Uimiţi suntem cu toţi de-atâta umilinţă
Nu ai dorit nici lux, nici scânteieri de aur
Şi nici încoronarea şi nici al lumii laur.

Te-ai întrupat în iesle, în fân şi-n modestie
Ca cei ce-s muritori să vadă şi să ştie
Că este-acces la Har fără deosebire,
Că toţi pot beneficia de dulcea Ta iubire.

Ce mare-a fost lucrarea! Ce plan măreţ şi sfânt!
În lumea de-ntuneric venit-ai prin Cuvânt,
Prin Logosul divin ce-a existat din veci
O vreme limitată pe Terra să petreci.

Când se-mplinise vremea, la cel dintâi Crăciun
Sosit-ai din splendoare să fi Păstorul Bun
Sosit-ai cu Salvarea de care-aveam nevoie
Şi-ai spus la toţi de Cer şi de-o divină voie.

Găsit-ai beznă densă şi multă răzvrătire
Şi-atâtea suflete încorsetate-n rătăcire!
Dar ai deschis o Cale cum n-a mai fost ’nainte
Şi-ai transformat în om voinţă, simţ şi minte.

Şi-acei ce Te-au primit când ai lansat chemarea
Ţi-au dat O, Rege sfânt, şi gândul şi suflarea
Şi-au devenit – din robi – făpturi înnobilate
Şi Sfintei Trinităţi i-au dat întâietate,

Şi-au devenit mai buni, mai plini de omenie
Cu tot ce este sfânt trăiesc în armonie
C-au înţeles că viaţa de-aici e doar o clipă,
Că fără Salvator tot traiul e risipă.

Din infinita strălucire a zărilor senine
Te-ai coborât, O, sfinte Creator, şi pentru mine
Şi spre eternitate o uşă mi-ai deschis
Atunci când pe Mesia pe Terra L-ai trimis.





Cele mai recente resurse creștine scrise

Îndemnuri pentru a fi un martor al Domnului în mijlocul lumii nemântuite (Tit 3:1-7) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise Tit 3:1. Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, 2. să nu vorbească de rău pe nimeni...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul pregătit (1 Petru 1:10-13) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  1 Petru 1:10. Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor s...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Începutul celei de-a doua călătorii misionare, călăuzire, împotrivire și biruință (Fapte 16:1-40) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  INTRODUCEREÎn textul de astăzi apostolul Pavel împreună cu Sila pornesc în a doua călătorie misionară, străbătând cetățile Siria și Cilicia ajung l...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Încercarea credinței (Iacov 1:1-4) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Iacov 1:1. Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Sănătate! 2. Fraţii mei,...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Înălţarea Domnului la Cer (Fapte 1:9-14) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Fapte 1:9. După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. 10. Şi, cum stăteau ei...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Importanța priorității în viața de credință (Matei 6:31-33, Luc.14:26) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  ”Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. T...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Importanța înțelegerii valorii Trupului și Sângelui Domnului (Ioan 6:51-58) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Ioan 6:51. Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Importanța dialogului și apropierii de oameni în mărturia creștină (Ioan 4:4-30) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Ioan 4:4. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, 5. a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Împietrirea inimii (Evrei 3:13) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Evrei 3:13. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelă...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Împărăția păcii (Isaia 11:1-9) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  1. Împărăția Păcii este instaurată de Odrasla promisă, de Dumnezeu vers 1. Apoi o Odrasla va ieși din tulpina lui Isai, și un Vlăstar va...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise