Prigonitorul

PRIGONITORUL

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Era atunci un tânăr fariseu
De-o duritate ca şi canibalii,
Cu mare râvnă pentru Dumnezeu,
Stătea la pândă noaptea ca şacalii.

Să-i prindă pe urmaşii lui Hristos
Şi să îi ducă-n temniţa obscură,
Acest prelat, ales, dar furios,
Pe sfinţi i-a prigonit fără măsură

Prin casele creştine a intrat
Să prindă fraţii strânşi la rugăciune,
Şi după legea lor i-a judecat,
Şi el credea că face fapte bune.

Autorizat ca prim executor,
De-aprozii de la templu însoţit,
Vestitul Saul, ca prigonitor
Cu mare vervă s-a dezlănţuit.

Ca membru plin, în cea mai-naltă gală
Era din Tars, dar de la Gămaliel,
El a-nvăţat din legea lor morală
Să fie fariseu în Israel.

Căci fariseii cred în înviere
Şi-n existenţa îngerilor sfinţi,
Dar nu ştia de unde au putere
Mulţimile cu-acelaşi năzuinţi.

De-aceea el a vrut să-i desfiinţeze
Pe-aceşti închinători lui Dumnezeu,
Pe luptătorii de pe metereze,
Acel vestit şi sever fariseu.

Ierusalimu-ntreg e iscodit,
Iar fraţii prin cetăţi s-au depărtat,
Şi pe Isus mulţimii L-au vestit,
Ei au fugit, dar nu s-au lepădat.

Prigonitorii de la antipod
Au vrut să-i stingă, însă Dumnezeu,
De prin cetăţi a strâns mai mult norod,
Căci Duhul Sfânt i-a însoţit mereu.

La predica lui Filip au venit
Samaritenii şi s-au botezat,
Şi-n Capodocia mulţi s-au pocăit,
Şi-n Siria sunt mulţi ce s-au predat.

Căci focul care ei l-au răspândit,
Şi-n continentul negru a pătruns,
Şi famenul, şi el s-a pocăit,
Şi-n Roma fraţii aşteptau răspuns.

Dar Saul încă nu e pregătit,
Din ochii lui mai picură mânie,
Căci prin Damasc cu ciudă a pornit,
Pe credincioşi să-i ducă în robie.

Având cu el decretul arestării
De la preoţii marelui sobor,
Să nu se pună semnul întrebării
Şi să-l respingă fariseii lor.

Să se întoarcă-n faţa lui legaţi
Cutezătorii, la Ierusalim
De farisei să fie judecaţi
Şi condamnat, acel popor sublim.

Să nu se mai vorbească de Isus
Prin sinagogi sau temple, sau moschei,
De-aceea Saul la Damasc s-a dus
Înconjurat şi de câţiva iudei.

Ah, dar pe drum, o mare strălucire
Din nesfârşita zare a venit,
Şi l-a lovit pe Saul cu orbire
Şi la pământ cu faţa l-a trântit.

Iar vocea din lumina orbitoare
L-a întrebat: "De ce Mă prigoneşti?"
Atunci uimit de strălucirea mare
El a răspuns: "O, Doamne, cine Eşti?"

"Eu sunt Isus!" -i-a zis Mântuitorul
Pe care tu nu-nceţi să-L prigoneşti!
Căci spre Damasc ţi-ai îndreptat piciorul,
Cu gândul ca în Mine să loveşti.

Şi-ar fi prea greu cu-ntreaga ta furie,
Piciorul tău într-un ţepuş să-l dai!
Să-ţi răstigneşti aleasa ta mândrie,
Şi-n împietrirea grea să nu mai stai.

Şi fariseul orb se pocăieşte;
"O, Doamne, spune-mi, ce voieşti să fac?"
Mândria lui cea multă se topeşte,
Iar el în duh a devenit sărac.

"Mergi la Damasc, şi-acolo vei primi
Răspuns la întrebarea ce mi-o pui!"
Şi-nspre Damasc sărmanul orb porni,
Înconjurat de-nsoţitorii lui...

Dar nu cu capul către nori şi stele
Ci cu privirea aplecată-n jos,
Căci îl mustrau păcatele lui grele
Tot ce-a făcut în contra lui Hristos.

"Când pe Ştefan cu pietre l-au lovit,
Am fost şi eu duşman acuzator!
Pe credincioşi cu pumnul i-am lovit,
Cu pumnul meu de împotrivitor."

Şi orbul spre Damasc înainta,
Călăuzit de-ai lui însoţitori,
Să i se spună ca să nu mai stea
Cu fariseii cei prigonitori.

Trei zile şi trei nopţi înspăimântat,
În casa unui frate găzduit,
El n-a băut şi nici nu a mâncat,
Ci se ruga să fie izbăvit.

Atunci Isus un frate a trimis,
Pe Anania, om evlavios,
Ca să deschidă ce era închis,
Şi să-l ajute pe neputincios.

Dar Anania s-a cam îndoit:
"În braţele lui Saul mă trimiţi?
Căci de la alţii eu am auzit,
Că noi de-acesta suntem urmăriţi.

Pe fraţii noştri din Ierusalim
I-a prigonit, şi-acum el a venit
Ca să ne lege după câte ştim
Acest prigonitor nelegiuit."

"Nu te-ngrozi de omul îndrăzneţ
Căci l-am chemat să ducă vestea bună,
Să fie vas de aur şi de preţ,
La neamuri despre Mine să le spună.

Să fie solul propovăduirii,
'Naintea împăraţilor să stea,
Ca să le spună taina mântuirii,
Lumină din lumină să le dea.

Ca să-i întoarcă pe nelegiuiţi
Din noaptea grea, din noaptea celui rău,
De-al lor păcat să fie mântuiţi,
Şi să-i slujească toţi Lui Dumnezeu."

Şi-n timp ce Saul sta la rugăciune,
În faţa lui se-arată un bărbat,
Ce mâinile pe frunte i le pune,
Să vadă iar, să fie vindecat.

Şi-ntr-adevăr, precum i se arată,
Nu trece multă vreme de-aşteptat,
Căci Anania apăru îndată,
Şi mâinile pe el şi-a aşezat.

"Fii vindecat de greaua ta orbire!
În Numele Acelui ce pe drum,
Pe nume te-a chemat din strălucire,
Ca să primeşti botezul chiar acum!!

Şi-ndată s-a umplut de Duhul Sfânt,
Iar solzii de pe ochi au dispărut,
Şi-a început cu fraţii din Cuvânt,
Să stea de vorbă de la început.

"Profeţii noştri frate, au vestit,
Isaia, Ieremia, Ezechiel,
Că va veni Acel Neprihănit,
Şi-acesta e Isus Emanuel.

E fiul lui David, al lui Adam,
E seminţia care Dumenzeu,
I-o arătase-n taină lui Avraam,
E Mesia, Mântuitorul tău!

E împăratul cel izbăvitor!
El e Hristosul cel adevărat!
Pe care ei, Aleşii din Sobor,
L-au omorât, dar Tatăl l-a-nviat!"

Şi-ndată Saul împuternicit,
De Dumnezeu, prin solul vestitor,
În sulul cărţii el s-a adâncit,
Şi-a început să fie lucrător.

Să se numească Pavel "prigonit",
Aceasta-nseamnă numele cel nou,
Pe care Domnul i l-a dăruit,
Căci el a fost ales de Dumnezeu.

Şi-atunci prin harul care l-a primit,
Apostolul cel binecuvântat,
Prin sinagogi s-a dus şi a vestit
Dar fariseii lui s-au răsculat.

Dar fără frică, omul credincios
Şi-n Siria, şi-n ţară la iudei,
El predica cu râvnă pe Hristos,
Înduplecându-i şi pe farisei.

Căci hotărât să ţină steagul sus,
Pe marea cu furtună a plecat,
Spre Roma şi Atena el s-a dus,
Căci Dumnezeul slavei l-a chemat.

Să biruie imperiul colosal,
Şi să răstoarne idolii ciopliţi,
Concepţia şi crezul ireal
În zeii cei de piatră construiţi.

Dar oamenii cu lanţuri l-au legat
Şi cu nuiele groase l-au lovit,
Cu fiarele în Efes s-a luptat,
Şi cu iudeii care l-au hulit.

Ameninţat pe râuri de tâlhari,
Ameninţat de-apostoli mincinoşi,
Ameninţat de oamenii cei mari,
Ameninţat de oameni furioşi.

Ameninţat, dar niciodată el
Nu s-a lăsat de oameni biruit,
N-a dat din mână veşnicul drapel,
Pe care Domnul i l-a dăruit.

N-a dat din mână ceea ce-a primit
Adevăratul har îndurător,
Prin care el la oameni le-a vestit
Pe-Acel slăvit şi sfânt Mântuitor.

Căci Dumnezeu prin darul vindecării
A însoţit mesajul lui divin,
Ce-l răspândea în largul depărtării
În tot imperiul neamului latin.

Şi s-au născut biserici în Hristos.
Pe care Duhul Sfânt le-a botezat,
Căci Pavel, vestitorul curajos,
La mic şi mare el a predicat.

Căci el avea de sus echipament,
Şi arme de lovit şi apărat,
Cu Duhul Sfânt şi Vechiul Testament
În mijlocul mulţimii a intrat.

Într-adevăr, o pildă de urmat,
Un lucrător prin har desăvârşit,
Pe urma lui Hristos el a călcat,
Şi Evanghelia slavei a vestit.

Cu sine însuşi Pavel s-a luptat,
Cu eul cărnii, cel îngrozitor,
Ca să învingă orişice păcat,
El l-a chemat pe Domnu-n ajutor.

Cu cele nouă daruri îmbrăcat,
Pe care Dumnezeu le-a dăruit,
Pe fraţii din Biserici i-a-nvăţat,
Să ceară Duhul Sfânt făgăduit.

Să stăruie în rugăciuni mereu,
Căci : "MARANATA!" Domnul va veni!
Cu armătura de la Dumnezeu
Luptaţi-vă! şi-asftel veţi birui!

Şi mai zicea: "Căci eu v-am logodit
Cu un bărbat ales din mii de mii,
Cu Fiul Celui care ne-a iubit,.
Cu Mirele Cel Sfânt din veşnicii!"

La judecata care va veni,
La judecata zilei de apoi,
Din Evanghelia Lui se va citi,
Ca mărturie pentru mulţi din noi.

Vă spun o taină: toţi vom fi răpiţi
Spre-ntâmpinarea Celui de pe nor,
Şi noi cei vii, şi fraţii adormiţi,
Când Domnul vine ca Judecător.

De-aceea el le-a socotit gunoi
Şi rang, şi titluri, care vestejesc,
Dar după care mulţi chiar dintre noi,
Mai mult ca după Domnul se trudesc.

Trecut prin valuri, foamete şi frig,
Spre-mbărbătare pentru noi a scris,
"Căci pentru mine moartea-i un câştig,
Şi împlinirea ultimului vis!"

Îmbătrânit pe-al Domnului ogor
Lui Timotei i-a scris: "Eu m-am luptat
Şi mi-am sfârşit chemarea de păstor
Şi de apostol binecuvântat!"

"Iar pentru toate ştiu că voi primi
Cununa vieţii veşnice de-apoi,
Pe care Domnul o va dărui
La toţi aceia care sunt eroi!"

De-aceea el nu s-a lăsat bătut,
Căci raiul fericirii de nespus
În cerurile-nalte l-a văzut,
Când l-a răpit prin Duhul Sfânt, Isus.

El a zburat mai sus de sateliţi,
Mai sus de lună şi de Jupiter,
Mai sus de stele şi de meteoriţi,
Până la Domnul, în al treilea cer.

Acolo-i raiul binecuvântat,
Cu mii de mii şi zeci de mii de sfinţi,
Ierusalimul nou şi adorat,
Slăvită ţară fără suferinţi.

Acolo, fraţi să aţintim mereu
Trecând prin noapte şi prin mari furtuni,
Iar după ce vom trece orice greu,
Pe fruntea noastră vom purta cununi.

Cununi de slavă şi de frumuseţi
Ce n-au văzut priviri de muritori,
În Patria eternei dimineţi,
În universul altor aurori.

Departe de durere şi de foc,
Departe de-ntuneric şi abis,
Unde Hristos ne-a pregătit un loc,
Acolo lângă el în Paradis.

AMIN