text Poezii crestine

Oaia cea pierdută

de Costache Ioanid
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Costache Ioanid
Pe-un hău fără vad,
pe-o gură de Iad,
ce umbră fugară
urcă şi coboară
în faptul de seară?
E oaia din urmă
fugită din turmă,
e oaia pierdută,
una dintr-o sută,
e oaia ce plânge
cu lacrimi de sânge...
"Drăguţule bace,
vino de mă-ntoarce,
de mă-ntoarce-acasă
din negură deasă.
Iară-ţi cer iertare
c-am rămas pe vale,
crezând că-n genune
sunt ierburi mai bune,
crezând că-n rovine
sunt ape mai line,
crezând că-n spelunci
sunt umbre mai dulci.
Nu ştiam că-n lume
apele-s cu spume,
bulgării sunt sterpi
şi umbra-i cu şerpi."
Plânge-amar oiţa,
plânge mioriţa.
Dorm viroage-afunde.
Nimeni nu răspunde.
Iar pe-un mal de stâncă,
din bezna adâncă,
iese lup flămând
lung adulmecând,
prin ceaţă urlând...

"Au-auuu... oare cine
plânge cu suspine
prin gropi cu jivine?
Au-auuu... soră dulce
ce alean te-aduce
de sus, din răscruce?"

"Drăguţule bace,
vino de mă-ntoarce,
de mă-ntoarce-acasă,
unde iarba-i deasă,
mă-ntoarce la stână,
unde apa-i bună,
unde-s garduri 'nalte
şi lupii deoparte.
Lasă-le-adormite
oile smerite,
lasă-le-ntre mirţi
oile cuminţi,
în iarbă cu rouă,
nouăzeci şi nouă,
şi vino prin ceaţă
la oaia răzleaţă,
la oaia-nşelată,
cea mai vinovată,
de lup căutată!"

"Au-auuu... soră bună,
haidem împreună
să-mplelim cunună!
Au-auuu... stea frumoasă
vin' la mine-acasă,
ca mândră mireasă!..."

"Drăguţule bace,
vino de mă-ntoarce,
de mă-ntoarce-n pace!
Că numai tu doară
plângi pentru-o mioară.
Că numai cu tine
apele sunt line.
iarba-i cu sulfine
şi ieslele pline;
iar lupii nu urlă
ca viforu-n turlă!"

Plânge oaia, plânge
cu lacrimi de sânge.
Unde-i baciul, unde?
Nimeni nu răspunde.

Şi prin spini deodată
chip de lut se-arată,
gură încolţată,
limbă spumegată,
frunte-ncrâncenată.
Iar oaia pribeagă,
sleită de vlagă,
geme şi se-ngaimă
tremurând de spaimă
şi drept peste-un trunchi
cade în genunchi.

Dar ce glas, ce tunet
vine cu răsunet?
lată... iată baciul
trosnind cu gârbaciul,
cu vântul în plete,
cu fluieru-n bete,
repezind cu sete
cârja de stejar
în lupul flămând.
Dar, vai, şerpi plevuşcă
pe păstor îl muşcă.
Spinii de pe munte
îl împung în frunte.
Pietrele din bezne
îl crestează-n glezne.
Iar lupul de-a drept
îi sare în piept.
Rânjind oţărât,
îl muşcă de gât.
Trăgând cu nesaţ,
îl rupe de braţ.
Ca un val involt,
se zvârle de şold.
Dar baciul viteaz,
prinzând cu necaz
fiara de grumaz,
de sus, de pe stânci,
îi dă iute brânci
în râpele-adânci.
Apoi plin de sânge,
puterile-şi strânge,
pe frunte-şi sărută
oaia cea pierdută
şi, cu ea pe umăr,
prin şerpi fără număr,
îşi croieşte vad
prin gura de Iad,
prin cioate de brad.

Sună văgăuna:
"N-am pierdui niciuna!
N-am pierdut niciuna!..."

*

Iar colo la stână
stau acum pe-o rână,
stau acum în tihnă
oile-n odihnă.
Somnul le alină,
luna le-nsenină,
norii li se-nclină.
Doar tu, baci viteaz,
doar tu stai tot treaz,
priveghind cu drag,
cu aspru toiag,
din noapte în noapte,
cu oile toate,
din zori până-n zori,
cu turma-ntre flori.

Dar la nunta ta,
munţii vor cânta,
brazii vor juca,
îngerii din Rai
vor sta fără grai,
văzând lângă tine
oile senine
prefăcute toate
în albe surate,
în albe domniţe
cu crini la cosiţe.

O, dar ce crăiasă,
ce împărăteasă
îţi va fi mireasă
îmbrăcată-n soare,
cu văl de ninsoare,
cu stele-n cunună,
călcând peste lună?

Nu va fi o zee,
zână marmoree,
nici os de regină
din zare străină.
Ci-ţi va fi menită
oaia cea fugită...
oaia rătăcită...
oaia cea pierdută,
una dintr-o sută,
cea mai vinovată
şi cea mai pătată,
dar decât oricare,
prin dulce iertare
cea mai iubitoare!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cei sase murdari-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineAndrei Wyzenbeek a fost un infocat ateu. El lucra la un atelier cu alti tovarasi. Sase din ei erau foarte murdari la imbracaminte, murdari la vorbe si murdari in comportare. D...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Povara insuportabila-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineRenumitul predicator al Londrei, CH. Spurgeon, vorbind despre starea sa dinainte de mantuire, a zis: „Cand am fost atins de Duhul Domnului, sub convingerea de pacat, am avut u...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Veniti la Mine-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineUn mahomedan, convertit la crestinism a cerut sa fie botezat. „De ce vrei sa fii crestin?”-l-a intrebat predicatorul T Bonford. El a raspuns „In Evanghelie este un verset care...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ateu convertit-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineAteul James Procter, barbat de seama al vremii sale, a crescut intr-o casa crestina, dar citind scrierile ateiste, care i se pareau cu idei moderne, a devenit un infocat ateu....
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Curata sau murdara-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineUn sot trebuia sa mearga intr-o audienta. El avea in mana o camasa, pe care o imbracase si seara trecuta. Se uita la ea, apoi intreba pe sotie : „Draga, ce zici de camasa acea...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Casa de argint-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineIntr-una din povestile lui Goethe se spune cum un pescar sarac avea un bordei din barne, dar intr-o zi ducand inauntru o lanterna magica, o lampa de argint, toata casa s-a fac...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Diferenta in alegere-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineLa Noyon, Franta, s-au nascut intr-o familie doi frati: Jean si Carol. Jean, de tanar a fost studios, ganditor, foarte reverentios si i-a placuta sa studieze Biblia. El a ales...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Amanarea nu e rationala-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineOricine sta si cugeta isi da seama ca amanarea mantuirii nu e ceva rational. Nici un om sanatos la cap, cazut in valuri, caruia i se arunca franghia de salvare, nu zice : „Mai...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cristos schimba viata-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineLa o judecata impotriva lui John Wesley si inca a catorva credinciosi crestini, sala era tixita cu popor. Judecatorul a intrebat pe cel care le-a intentat procesul ca de unde...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Copilul salvat-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineMark Adley de 7 ani din Hudersfill, Anglia, in vacanta a plecat cu parintii sai la Buffalo Springs, langa Nairobi, in Kenia, Africa.Intr-o zi copilul a fost atacat de un croco...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise