text Poezii crestine

Nu judeca!

de Ilie Belciu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ilie Belciu
Nu judeca

Nu te grăbi să judeci niciodată,
Pe cel lovit de crunta încercare,
Şi să nu crezi că eşti mai bun vreodată,
Mai drept, mai sfânt, sau vrednic de-ndurare.

Stai mai de grabă sincer în lumină,
Şi î-ţi priveşte marea-ţi răutate,
Priveşte-n tine, la cumplita-ţi vină,
Să poţi vedea Cereasca Bunătate,

Ce fiecare zi şi ceas, ţi-l dăruieşte,
Ca unui fiu în dar Cerescul Tată,
Vezi dacă eul tău mai preţuieşete?
Această Dragoste din plin nemeritată.

Nu-ţi este dat să judeci pe-al tău frate,
Când vreun necaz în viaţă îl loveşte,
Na-i dreptul să-l priveşti cu răutate,
Zicând că Dumnezeu îl pedepseşte.

Doar Dumnezeu cunoaşte toată taina,
Celui lovit de cruntă suferinţă,
El ştie de ce poartă unii haina,
Mânjită cu necaz şi umilinţă.

El ştie unde-i capătul tăcerii,
Lăsată de-ntrebările amare,
El poate pune stavilă durerii,
Şi ceasurilor grele de-ncercare.

Orice urgie este-ngăduită,
De Dumnezeu a tot Stăpânitorul,
Şi viaţa ta clipită de clipită,
O ştie El a tot Cunoscătorul.

El ne arată multă-ngăduinţă,
Păzindu-ne de-a răului furie,
Dar dacă nu venim la pocăinţă,
Toţi vom pieri la fel printr-o urgie!

Ilie Belciu


Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce înseamnă cuvântul "Învăţător""
Categorie: Raspunsuri biblice  De Ziua Învăţătorului am primit împreună cu soţia ca şi felicitare această frumoasă poezie scrisă de Ala Talmazan şi am dorit să o împărtăşim cu cititorii port...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Dumnezeu le dă preaiubiţilor Lui pâinea ca în somn?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Recent am fost rugat de un cititor al portalului http://www.moldovacrestina.md să explic ce a vrut psalmistul să spună cînd a afirmat că Dumnezeu “le dă preaiu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este binecuvântarea copiilor obligatorie?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Recent am fost întrebat dacă binecuvântarea copiilor este obligatorie:Buna ziua! Spuneti va rog,TREBUIE copiii adusi la binecuvintare cind sunt micuti, (...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sunt despărţirile dintre creştini un păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  La dezbaterea teologică din 30 septembrie 2010 mi-a fost adresată următoarea întrebare:Cum credeţi, despărţirile dintre creştini sunt un păcat? Cum vedeţi...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit unui credincios să citească din Molitfelnic?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Vreau sa va întreb daca poate un om simplu, credincios, sa citească din Molitfelnic? Înțeleg ca preoții citesc din el in timpul slujbelor, dar am eu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Există extratereştri?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce credeți despre extratereștri? Mulțumesc!Persoanele care cred în extratereştri acceptă că viaţa a apărut pe Terra prin evoluţieSă explic: evoluţia...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce există excepţii de la regulă în Biblie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:De ce a îngăduit Dumnezeu aceste ”excepții de la regula ”, voi da doar doua exemple Biblice. 1.) este scris in Scriptură că oamenilor le este rânduit...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Dumnezeu în Biblie despre interpretarea Sfintelor Scripturi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am fost motivat să scriu ce spune Biblia despre interpretarea Sfintelor Scripturi după dezbaterea teologică din 30 septembrie şi mai ales, după ce la articolul...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedeze o mamă a cărei fiu matur parazitează?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am primit acest mesaj de la o mamă a cărei fiu matur parazitează:Doamne ajuta! Ma bucur sa va descopar! E chiar intr-un moment de mare cumpana in viata mea. Lo...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu niciodată nu cere jertfe omenești"
Categorie: Raspunsuri biblice   Săptămîna aceasta, la Limba Romînă am trecut la un nou capitol, balada, unde am studiat opera „Monastirea Argeşului”, unde meşterul Manole îşi jertfeşte...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise