Nedumerire

Mai ești aici când viața e tăcere
Și nu încerci deloc să mă respingi.
Chiar dacă știu că am pierdut din Tine,
Simt numai pacea-n care mă cuprinzi.

Mai ești cu mine când nu-Ți spun o vorbă
Și taci cu mine-alături și-nțelegi.
Îmi mângâi cald obrajii plini de lacrimi -
Simțind cu mine mă încurajezi.

De-atâtea ori Ți-am spus să pleci departe,
Că-s doar un păcătos pe-acest pământ,
Dar totdeauna mi-ai rămas aproape:
Mereu statornic ca un far veghind.

Eu m-am schimbat și m-am retras în mine -
Tu ai rămas mereu așa ca-ntâi.
N-am meritat un zâmbet de la nimeni -
Tu mi-ai zâmbit și-ai spus că tot rămâi.

Cum umbra se agață și-ți urmează,
Așa mă însoțești în orice timp -
Însă prezența Ta-i așa de caldă
Încât cuvintele nu o cuprind.

Un Dumnezeu așa de-aproape mie
Ce-mi cercetează inima-n adânc:
O stâncă în furtuna care vine
Și-un susur lin în sufletul înfrânt.

Cu inima umplută de iubire,
Nemeritând mărețul, sfântul har,
Îți mulțumesc că ești mereu statornic.
Tu ești întregul, cel mai mare dar!