Nadejdea mea

Nadejdea mea

Inima-i asa de rece si sufletul e sloi de gheata,
Buzele-mi de plumb, iar ochii-nvaluiti in ceata
Desi mainile-mi sunt fara vlaga si genunchii ca de ceara
Nadajduiesc ca in curand vedea-voi Soarele de primavara !


Doamne, glasul mi-e de fum iar rugaciunea de pamant
Pasii-mi sunt timizi, zborul mi-e rapus si frant...
Desi inaintarea-i grea prin bezna neagra de bazalt,
Nadajduiesc ca voi locui cu Tin’ pe Muntele-Ti Inalt !


Ceru-i de arama si florile-s lipsite de culoare...
Rasaritul nu se-ntrezareste, iar zambetul ma doare
Desi lacrima-mi se frange-n geana si-ntunericul ma impresoara,
Nadajduiesc in Tine Doamne, ca Tu porti a mea povara !


Durerea-mi mistuie launtrul si strigatul mi-e mut,
Iar fiinta-mi se-nconvoaie sub greutatea cortului de lut,
Cine ma va izbavi de acest trup de moarte, oare cine ?
O Doamne Dumnezeul meu, eu nadajduiesc numai in Tine !


Sunt doar tarana, dar privesc cu dor albastrul de senin
Si ma-ntreb in taina, cand ai sa vii Isuse dupa min’ ?
Sunt un strop de roua-n Soare, dar privesc spre vesnicii,
Inspre ziua revenirii Tale, cand in nor ma vei rapi !
~Amin~