MOARTEA

(După o poveste veche din bătrîni.)

Într-o zi moartea hidoasă,
A venit la un om acasă,
Şi îi spuse cam pe şleau:
- Am venit ca să te iau!

- Cum!!?-zise omul mirat,
Vi aşa... neanunţat?

-Te înşeli amicul meu,
Eu te-am anunţat mereu,
Dar în seamă n-ai luat
Cînd ochelarii şi s-au dat.
N-am vrut să fac abuz,
Dar ţi-am luat şi din auz.
Apoi iarăşi am venit,
Cu toiag de sprijinit.
Uite ţi-a-nflorit migdalul,
Vezi că ţi s-a dat semnalul?
Ori ce glas şi ciripit,
Îl auzi înăbuşit,
Spatele ţi-e gîrbovit,
Mersul ţi-a-ncetinit
Uite-ţi tremură o mînă,
Stricată-i roata la fîntînă.
Toate toate-aceste oare,
N-au fost semnale de plecare?

Omul atunci a amuţit
Şi-a plecat nepregătit!