MANTAUA DE LUMINA

Imbracat cu stralucire
Este Domnul si-n privire,
Doar vapaie de iubire.
El e maretie.

Si isi poarta-n vesnicie
Straie de lumina vie.
Cerul ca p-un cort intinse
Si cu mainile aprinse

flacari. Gata-s slujitorii!
El din vanturi face solii.
A acoperit pamantul
Intr-o clipa cu adancul.

In vai, iata, sunt izvoare.
Printre munti curg si in zare
Pasari zboara inspre locul
Unde se sfarseste cortul.
.........................
Intorcandu-se-n cainta,
Sta un om ce-n neputinta
Astepta calauzirea
Celui ce-i ardea privirea.

Deodata-i sta in fata
Un cuvant ce prinde viata.
Prin credinta si il stiga:
- O, mantaua de lumina!

Totu-i limpede de-acuma.
Ce putere simte-n mana
Ce se lasa pe copila
Lui caci mila,

Ce-i prinsese neputinta,
Desfacuse-ncet o taina.
Si il dezbraca de-o haina
A durerii caci fiintei

Ce-i era atat de draga,
Mintii ii pusese staja
Chiar vrajmasul si cu grija
Se intoarse spre copila.

Lacrimile parca-s rauri
Ce il scalda-n biruinta.
A-nteles ca staruinta
Est-o fata a-ndurarii.