text Poezii crestine

Locul de-nchinare

de Flavius Laurian Duverna
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Locul de-nchinare.

Venind la locul de-nchinare
Să-ţi îndrepţi paşii cu sfială,
Căci pentru orice-ncumetare
Domnu-ţi va cere socoteală.

Când în sfântul locaş ai păşit
În respect sfânt să fii mereu,
Să-ţi pleci genunchii, smerit,
Închinându-te lui Dumnezeu.

Şi în pacea sfântă, în pioşie,
Să speri în marea-I îndurare,
Căci Domnul, toate le ştie,
Şi când stai jos şi la sculare.

Căci îngerii cei buni notează
Orice cuvânt şi-orice faptă,
Şi pentru tot ce raportează
Tu vei primi o plată dreaptă.

Şi pentru al Său viu Cuvânt,
Să ai constant o reverenţă,
Căci locul unde stai e sfânt
Păzit de veşnica-I prezenţă.

Ascultător, cu luare aminte
Să fii la El când se rosteşte,
Căci prin îndemnurile sfinte
Credinţa-n tine se-ntăreşte.

Prin zambetul ce faţa spune
Să răspandeşti dulcea iubire,
Zicând mereu cuvinte bune,
Cuvinte dulci, pentru zidire.

Ţinuta ce-ai, vestimentară,
Să-ţi dovedească modestia,
Şi prin podoaba exterioară
Sa nu-ţi predomine mândria.

Şi omul inimii, să fie ascuns
În slava aceea nepieritoare,
Ce se descopere îndeajuns
În dragoste, şi prin răbdare.

Căci un duh bland şi liniştit
E preţuit mult de Dumnezeu,
Şi-n orice timp, necontenit,
Să-I dovedeşti că-l ai mereu!

Flavius Laurian Duverna
24 mai 2008

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum trebuie să fie rugăciunea în Biserică? (toţi în cor sau pe rând)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cu trebuie să se roage membrii bisericii în adunare? Să se roage toţi în cor sau câte unul singur cu voce tare?Nu găsim în Noul Testament porunci spe...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedezi când soţul catolic cere să fie împărtăşit copilul la 8 ani?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Soţul meu este catolic şi în biserica lor copiii când împlinesc 8 ani iau parte la Cina Domnului pentru prima dată. Cu prilejul acesta se face mare s...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să citeşti Biblia în baie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ceva timp în urmă am auzit de la un creştin că preferă să citească Biblia stând în baie. El spune că este un mod relaxant şi se poate gândi la ceea c...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Arca lui Noe: mit sau realitate?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Arca lui Noe avea următoarele dimensiuni: înălţime – 13.716 m; lungimea -137.16 m, lăţime -22.86 m. Atenţie! Măsurile sunt luate din biblia evreilor...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre cei 40 de sfinţi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Se spune că sărbătoarea celor 40 de sfinţi este mare. Ce spune Biblia despre ea? Cum este corect să sărbătorim? Ce să facem şi să nu facem la această...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să faci când soţul nu se poartă cu afecţiune?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Cât de drăgăstos trebuie să fie soţul cu soţia în situaţia când soţia este foarte drăgăstoasă, soţul este şi el, dar nu la fel de mult ca şi soţia, fapt ca...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De unde provin icoanele?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:De unde au apărut icoanele? Trebuie să ne închinăm la ele? Eu ştiu că în Biblie scrie să nu ne închinăm la cioplituri de lemn. Dar acestea sunt sfint...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre vina noastră înaintea lui Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Unde scrie în Biblie că suntem vinovaţi şi nu păcătoşi înaintea lui Dumnezeu? Am citit într-o carte de Sinelnikov că “înaintea lui Dumnezeu nu există...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este bine sa învăţăm copiii sa aibă frică de Isus?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Ar fi greu de răspuns la această întrebare, fără a clarifica ce avem în vedere prin expresia „frică de Isus”. Dicţionarul explicativ român ne dă următoar...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce oameni l-ar fi putut ucide pe Cain?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:In Biblie, la Geneza, scrie ca după ce Cain l-a ucis pe Abel, Cain a fost pedepsit de Dumnezeu sa rătăcească în lume, iar lui Cain i-a fost teama ca...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise