text Poezii crestine

LISTA DE RUGACIUNE

de George Cornici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
LISTA DE RUGĂCIUNE

1.Te implorăm Părinte bun
Fii cu cei ce-s la strâmtoare
Dă-le-o cale de ieşire,
Dă-le Tu orientare.

2. Te rugăm să dai alin
Celor care-s întristaţi
Nu-i lăsa în disperare,
Nu-i lăsa nemângâiaţi.

3. Mai toarnă din Harul Tău
Peste cei ce stau departe,
Peste cei ce-s ignoranţi
Neştiind ce-i după moarte.

4. Fii cu cei bolnavi pe pat
Dă-le dulcea vindecare
Să poată iar activa
În divina Ta lucrare.

5. La acei ce s-au pierdut
Într-o lume seculară
Rosteşte-le un cuvânt
Să nu mai stea mult afară,

Ci să vină iar în turmă
Să se bucure cu noi,
Să-nţeleagă bine Harul
Şi VIAŢA DE APOI.

6. O, mai ai răbdare Tată
Cu acei ce-s sfidători,
Cu acei ce sunt vrăjmaşi
Sfinţilor închinători.

7. Mulţi se scaldă-n nepăsare
Mai trimitele-un mesaj
Să perceapă veşnicia
Şi divinul peisaj.

8. Fă să vin-a Ta Lumiună
Peste feţe mohorâte
Ca să fie-n via Ta
Fiinţe foarte hotărâte.

9. Azi, din nou, cerem iertare
Am greşit prin faptă, gând
Stăm în faţa Ta Părinte,
Iată stăm îngenunchind,

Şi-aşteptăm Cuvântul Tău
Chiar de va fi o dojană
Ştim că ne va corecta,
Ştim că va lega o rană.

10. Îţi spunem de încheiere:
Te-adorăm şi Te iubim
Pentru Duhul mângâierii,
Pentru darul Tău sublim.

6 Noiembrie, 2007













Cele mai recente resurse creștine scrise

"GRAVITY – un film care te motiveză să înveți a te ruga"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am auzit de la fiul meu David despre filmul “Gravity” (Gravitația) și chiar plănuiam să mergem împreună să-l privim. Cu părere de rău n-am reușit să mergem cu...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să îți faci prieteni în noul colectiv? (5 PAȘI)"
Categorie: Raspunsuri biblice  M-am confruntat cu această problemă anul acesta și cred că și alți elevi, la fel și-au pus această întrebare. M-am transferat în altă școală, am întâlnit coleg...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Soluții pentru mama îndurerată de boala copilului ei"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare: Bună ziua. Vă scrie o mamă împlinită, dar cu sufletul sfâşiat de durere. Am adus pe lume doi copii şi ambii au fost aşteptaţi şi doriţi....
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți ajuți soțul să se elibereze din dependența de pornografie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum poate o soție să-și ajute soțul afectat de pornografie, deși se numește creștin? Aceasta afectează relația lor intimă, și respectiv, și pe soție....
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum păcatele copiilor afectează starea părinților?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Dumnezeu a spus în Cuvîntul Său că păcatele sînt pedepsite pînă în a 3-a și a 4-a generație. Dar afectează cumva pe părinți păcatele săvîrșite de copii lor? În...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum au apărut viețuitoarele de apă sărată?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Bună ziua. Vă felicit în primul rând pentru ceea ce faceţi, găsesc siteul foarte util din multe puncte de vedere. Am o mică nelămurire legată de potop, de fapt...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Eutanasia – modă sau metodă de lucru cu bătrânii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Despre eutanasie.Conform definiției – eutanasia este o metodă de a provoca moartea fără durere.Inițial această metodă de a omorî o persoană a fost propusă pent...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Unde poate fi găsită traducerea exactă a Bibliei din limbile originale în română?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Buna ziua. Aș vrea să știu dacă aveți Biblia în original tradusă mot-a-mot în română? Poate o pot descărca de undeva?Ceea ce căutați dumneavoas...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sărutul în actorie – cum să ne raportăm?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum să ne raportăm la sărutul în actorie ca și meserie, respectiv la actori?Dumnezeu ne poruncește să muncim din greu și să ne facem bine slujba pe c...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este semnificația colacului fără lumânare care se dă de pomană?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare:Ce înseamnă când primești de nenumărate ori de la vecină colacul fără lumânare? Semnificația colacului fără lumânare nu se găsește în Sfin...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise